„Patrimoniu european” pentru Memorialul Sighet

0
242

În 26 şi 27 martie 2018, la Plovdiv-Bulgaria, a avut loc ceremonia de acordare a Mărcii Patrimoniului European pentru Memorialul Sighet şi pentru alte opt situri (ce marchează sau simbolizează lupta pentru istoria, integrarea, idealurile şi valorile europene) din Belgia, Franţa, Germania, Italia, Luxemburg, Olanda, Slovenia şi Ungaria. De acum, 38 de situri deţin Marca Patrimoniului European.
Comisarul european pentru educaţie, cultură, tineret şi sport, Tibor Navracsics, a declarat: “Am aşteptat cu nerăbdare să sărbătoresc cele nouă situri adăugate pe listă în timpul Anului european al patrimoniului cultural, 2018”. Un juriu independent, înfiinţat de Comisia Europeană, a ales (în decembrie 2017) cele 9 noi situri dintr-o listă de 25, propuse de 19 state membre. În cadrul ceremoniei oficiale de decernare a distincţiei, europarlamentarul Mircea Diaconu, vicepreşedinte al Comisiei pentru Cultură şi Educaţie din Parlamentul European, a spus: „Este o mare distincţie europeană pentru una dintre cele mai remarcabile lupte din istoria noastră, lupta pentru libertate a tuturor celor cărora le dedicăm astăzi Memorialul de la Sighetu Marmaţiei”. El a salutat prezenţa la ceremonie a Anei Blandiana, „sufletul acestui mare proiect”.
Consilierul judeţean maramureşean Gheorghe Mihai Bârlea, primul director al Memorialului Sighet, ne-a trimis o poză şi un mesaj: „Suntem la Plovdiv, la acordarea mărcii patrimoniului cultural european pentru Memorialul Sighet. Din România, au participat: Octavian Bjoza (preşedintele AFDPR – asociaţia foştilor deţinuţi politic), Mircea Diaconu, Ioana Boca, Ana Blandiana, Horia Scubli (primarul Sighetului), Ion Gâlea (ambasadorul României la Sofia).

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.