Sunt mulţi anii de când preotul Ioan Ardelean, parohul Parohiei Ortodoxe Deseşti, caută şi găseşte modalităţile de a face mai mult pentru cei din jurul său. Domnia sa şi preoteasa Luminiţa au fost şi sunt tată şi mamă pentru copii din instituţiile de ocrotire, au educat şi crescut copii, nefăcând diferenţă între copiii lor şi cei pe care i-au ocrotit, puţine fiind lucrurile care să conteze mai mult decât felul în care trebuie să slujească comunitatea. Să crească copiii. Ai lor, sau cei din jurul lor.
Astfel, proiectul Centru de zi pentru copii, pus sub semnul Sfinţilor Brâncoveni, vine pe un teren plin de fapte bune. Nu e de mirare că lansarea proiectului a avut loc într-o atmosferă de sărbătoare, cu toată comunitatea alături. Cu artiştii şi copiii prezenţi la Şcoala de vară Artă şi Solidaritate, cu Coconii Deseştiului, alcătuind un ansamblu care ne aminteşte de Petrică Verdeş, cu Feciorii şi fetele de pe Mara, care au dat culoare evenimentului.
Cei prezenţi la lansarea proiectului au vorbit despre realitatea satului românesc şi nevoile sale de servicii, precum cele oferite de Centrul de zi. Denisia Covrig, managerul GAL Mara – Gutâi, consilierul judeţean Gheorghe Mihai Bârlea, Gheorghe Pârja, viceprimarul Vasile Verdeş, primarul Gheorghe Bohotici, preotul Ioan Ardelean, au remarcat importanţa proiectului, dar şi drumul deschis de acesta pentru alte proiecte, de care satul are nevoie.
Deocamdată vorbim despre infrastructura necesară funcţionării Centrului de zi pentru copii şi părinţi, care îşi propune să faciliteze accesul la servicii sociale, educative şi de consiliere, informare, supraveghere, reintegrare familială în situaţii de abandon, educaţie extra-curiculară, socializare şi reinserţie socială, formarea deprinderilor de viaţă independentă, dezvoltarea de abilităţi parentale, orientare şcolară şi profesională, mediere ocupaţională, formare profesională, terapie prin artă, reînvăţarea meşteşugurilor tradiţionale.
Aşa cum spuneau şi cei care au vorbit despre proiect, importanţa lui este dată nu doar de accesul beneficiarilor acestuia la serviciile propuse, ci şi de faptul că se deschide un drum nou pentru comunitatea din Deseşti, pentru implementarea de proiecte noi, unele aflate deja în lucru, prin dobândirea eligibilităţii în alte genuri de proiecte.
Taberele Internaţionale de Artă şi Solidaritate, transformate în Şcoala de vară Artă şi Solidaritate, sunt un bun exemplu. Invită şi ele la înfăptuirea binelui şi frumosului, prin prezenţa unui număr impresionant de artişti din întreaga ţară, dar şi din afara ei, veniţi aici din dorinţa de a fi sprijin copiilor instituţionalizaţi şi celor din comunitate.
„Coconii Deseştiului”, „Feciorii şi Fetele de pe Mara” continuă să spună lumii că sufletul locului e încă viu şi datinile străbunilor n-au fost uitate, chemând la continuarea tradiţiilor.
Prezenţa lor în sala Căminului cultural, printr-o autentică seară maramureşeană cu cântec şi joc, a fost un fel de repetiţie generală pentru cea de-a doua ediţie a Fiilor satului, întregită cu Conferinţele de la Deseşti, cu o temă de actualitate: Satul maramureşean în Anul Centenar.
“E foarte importantă râvna şi strădania noastră, spunea preotul Ardelean; niciodată nu le vom împlini pe toate, dar atunci când avem zbaterea aceasta, care vine dinlăuntrul nostru, avem credinţa că suntem urma omului lui Dumnezeu în realitatea satului. Lângă noi are loc oricine!
Pentru că aşa este credinţa. E putere, e forţă. Nu e încrâncenare”.
Strădania aceasta trebuie să fie ceea ce-l caracterizează pe preot, dar şi pe omul de rând, dragostea şi grija faţă de sine şi faţă de ceilalţi. Fiecare trebuie să-şi asume partea de responsabilitate. Să vadă ce poate să facă pentru realitatea, nu îmbucurătoare, a satului de azi. Nu trebuie să aşteptăm nefăcând nimic.
Cu îndemnul acesta porneşte la drum un proiect de care Deseştiul are nevoie. De care are nevoie fiecare sat românesc. Îmbătrânit prin plecarea tinerilor, cu copii lăsaţi în grija bunicilor sau rudelor. Se vede cu ochiul liber că satul românesc, cu toate casele lui mari, sfidând de multe ori tradiţia locului, nu a reuşit să iasă dintr-un ciclu al subdezvoltării. “Modernizările” care s-au abătut asupra lui, de la industrializarea comunistă, până la liberalizarea pieţei muncii de după ’90, au sfârşit prin a-l pustii, aproape. Este realitatea care trebuie să ne dea de gândit. Nu plângându-ne, ci acţionând. Fiecare după priceperea lui.
