Anotimpurile lui Vivaldi, transpuse pe pânză

0
398

• Artă textilă şi pictură pe simezele Galeriei de Artă

Picturi de un lirism poetic ce amintesc de anotimpurile lui Vivaldi. Aşa pot fi descrise lucrările de pictură şi artă textilă expuse în aceste zile pe simezele Galeriei de Artă a Uniunii Artiştilor Plastici din România, filiala Baia Mare. Autoarea lor, Ioana Sas şi-a structurat expoziţia în două secvenţe: una realizată în timpul maternităţii şi cealaltă după momentul venirii pe lume a celui de-al doilea copil, micuţa Teodora.
“Cele două serii cu primăvara şi vara sunt realizate înainte de apariţia pe lume a Teodorei, celelalte două au fost realizate după naşterea celui de-al doilea copil. Există o schimbare de viziune, există o schimbare a stării omului, a stării artistului care este înainte şi după un asemenea moment. Există această joncţiune între pictură şi picturalitate, şi partea de colaj, partea de textil, partea de a coase, de a relaţiona cu materialul textil altfel. Artiştii sunt din ce în ce mai complecşi şi universul se deschide tot mai mult”, a declarat preşedintele Uniunii Artiştilor Plastici din România, filiala Baia Mare, Laura Ghinea.
Pe de altă parte, artistul băimărean, Bertalan Kovacs, a subliniat că lucrările Ioanei Sas sunt o invitaţie lansată iubitorilor de artă de a privi pe ferestrele sufletului artistei. Pictura, de o delicateţe şi sensibilitate aparte a fost asemănată cu muzica lui Vivaldi, dar şi cu versurile metaforice ale lui Tudor Arghezi, George Bacovia sau George Topârceanu.
“Nu vreau să mă gândesc la Vivaldi, e vorba de acele anotimpuri care apar în sunet. Această pictură e una de contemplaţie. Expoziţia are patru secvenţe diferite, cele patru anotimpuri. Primele două lucrări se referă la primăvară, la zbucium, la vară-incandescenţă. Sunt întrerupte de o pauză care premerge toamnei. Există o nostalgie recuperată într-o formă elegantă a unei stilistici pure care tinde spre minimalism. Acesta apare în secvenţa albului ce ne aminteşte de Bacovia. Cele două grupări primăvara şi vara ne aduc aminte de lirismul şi simplitatea artei medievale, a florilor sau a poeziei lui Arghezi care parcă ne descrie această lume de insecte care mişună la poalele firelor de iarbă. Este o lume plină de frumuseţe. Ioana ne prezintă această lume a frumosului, acolo unde alţii nici nu s-ar fi gândit, elemente mici care ne atrag atenţia şi le rezolvă cu o minuţiozitate în care există o profundă subtilitate a unei culturi cromatice în încercarea de a uita şi de a redescoperi lumea. Cea mai interesantă formulă lirică prin care am putea exprima această lume. George Topârceanu a scris versuri de o delicateţe care ne introduce în această artă”, a punctat Bertalan Kovacs.
Artista i-a îndemnat pe cei prezenţi să se oprească din agitaţia vieţii cotidiene, să privească mai mult şi să tragă singuri concluziile din lucrările la care ea a lucrat cu multă emoţie. Ioana Sas a finalizat studiile liceale la Colegiul de Artă din Baia Mare, apoi s-a specializat la Universitatea de Artă şi Design din Cluj-Napoca, profilul artă textilă.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.