Modernizarea infrastructurii rutiere în două comune maramureșene

1
1910

La Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației au fost semnate în această săptămână, 52 de noi contracte de finanțare prin Programul Național de Investiții “Anghel Saligny”, în valoare totală de 690.835.997,86 de lei.
Contractele, semnate împreună cu o parte dintre beneficiarii proiectelor, vizează atât modernizarea drumurilor de interes local, cât și înființarea sau modernizarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă, a rețelelor de canalizare menajeră, a stațiilor de epurare și a sistemelor de distribuție a gazelor naturale.
„Acestor proiecte li se alătură celelalte 3.416 contracte semnate până în prezent, pentru dezvoltarea localităților și creșterea calității vieții oamenilor”, a precizat ministrul Adrian-Ioan Veștea.
Noile contracte de finanțare vizează și investiții din două comune maramureșene.
În comuna Desești se vor reabilita și moderniza străzi de interes local, suma alocată fiind de 6.980.532 lei, iar în comuna Șișești se are în vedere „Modernizarea infrastructurii rutiere”, suma aprobată fiind de 14 milioane lei.

1 COMENTARIU

  1. Oare pentru Batajul de la Runcu din comuna Desesti cnd vor fi banii de finalizare. Sunt aproape 40 de ani de când se tot amana alimentarea cu apa a Maramuresului.

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.