Ediția de duminică a emisiunii Vedeta familiei difuzată la TVR1, a adus trofeul la Insieme Music School, de această dată prin talentata Elena Iuria. „Micuța Elena este un copil deosebit de talentat și ambițios, care a acumulat experiențe valoroase și a evoluat remarcabil, atât din punct de vedere muzical, cât și personal. Participarea sa în această emisiune a demonstrat nu doar calitățile sale artistice, ci și forța, determinarea și caracterul său frumos”, au transmis reprezentanții Școlii de Muzică Insieme. De asemenea, în cadrul emisiunii a putut fi admirată imaginea unei familii extraordinare, care îi este alături necondiționat și o susține la fiecare pas.




























