„Crosul Vacanței” aduce copiii și tinerii la start, în Baia Mare

0
9

Direcția Județeană de Sport Maramureș organizează, vineri, 12 iunie, de la ora 17.00, competiția „Crosul Vacanței – Alergare pentru sănătate”, eveniment sportiv dedicat copiilor și tinerilor din Baia Mare și din județ. Întrecerea se va desfășura pe Câmpia Tineretului, în zona Stadionului.
Competiția este deschisă atât fetelor, cât și băieților, participanții urmând să fie împărțiți pe mai multe categorii de vârstă: 6 ani, 7-8 ani, 9-10 ani, 11-12 ani, 13-14 ani și 15-18 ani.
Concurenții vor avea de parcurs trasee adaptate fiecărei categorii, de la 200 de metri pentru cei mai mici participanți, până la 800 de metri pentru categoria 15-18 ani.
Înscrierile se pot face până în 10 iunie, prin anunțarea intenției de participare către organizatori și completarea formularului de înscriere și a acordului GDPR. Documentele pot fi transmise online la adresa djs.maramures@ sport.gov.ro sau depuse la secretariatul competiției înainte de start. De asemenea, formularele vor putea fi completate și la fața locului, între orele 16.00 și 16.40.
Toți participanții vor primi diplome de participare, iar sportivii clasați pe primele trei locuri la fiecare categorie de vârstă vor fi recompensați cu medalii și diplome.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.