Se caută soluții pentru rezervația de zimbri din Băiuț

0
17

Consiliul Județean (CJ) Maramureș alături de Primăria Băiuț caută soluții pentru realizarea rezervației de zimbri, despre care s-a tot vorbit anii trecuți, însă care nu s-a concretizat deocamdată. De curând, președintele CJ Maramureș, Gabriel Zetea, a realizat o vizită în zonă.
”Am vizitat zona Leorda, locul unde ne dorim să fie implementat proiectul «Rezervația de zimbri», care poate deveni un punct important pentru dezvoltarea turismului în Țara Lăpușului. Am discutat despre cât de important este acest proiect pentru comunitate și despre faptul că în jurul lui pot fi dezvoltate și alte investiții care să aducă oameni, turiști și oportunități economice pentru zonă. Spațiul există, potențial există, iar oamenii din Băiuț merită șansa de a avea proiecte care să aducă dezvoltare pe termen lung”, a explicat Gabriel Zetea.
Primarul comunei Bă­iuț, Krisztiana Bertoti, spune că Rezervația de zimbri este doar începutul în dezvoltarea turismului. Pe viitor, caută investitori interesați de realizarea unui bob, care să fie funcțional tot anul.
”La proiectul cu zimbrii, încercăm să găsim o soluție comună cu Consiliul Județean Maramureș, pentru că banii au fost problema, nu că nu ne dorim. Chiar și dacă punem noi o cofinanțare anul viitor. Pe lângă rezervația de zimbrii, unde vorbim de 4-5 animale, pe care vii să le vezi, ne dorim să ne dezvoltăm și pe lângă, pentru că asta este de fapt miza. Ne-ar plăcea să găsim un investitor, să facem un bob asemănător cu cel de la Toplița, care ține tot anul. Avem un deal care este perfect pentru așa ceva. La proiectul cu zimbrii este și un proiect cu belvedere, în partea de sus avem loc și pentru parcare, și pentru cabane”, a declarat Krisztiana Bertoti.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.