Supermarket-ul Supeco îşi aşteaptă clienţii şi în Baia Mare. Magazinul, ce face parte dintr-un lanţ la nivel naţional, şi-a deschis oficial porţile ieri. Astfel, băimărenii îşi pot face cumpărăturile de acum înainte şi la Supeco, un magazin cu o ofertă bogată, preţuri mici şi reduceri pentru mai multe produse cumpărate.
Clienţii au de ales dintre mii de articole de calitate, care acoperă necesităţile zilnice ale oricărei familii. De asemenea, dacă oamenii cumpără mai multe produse, acestea au preţuri reduse. Pe lângă oferta de produse ambalate, există cea de produse proaspete, dar şi la vrac: „E al zecelea magazin al reţelei Supeco, face parte din grupul Carrefour, având cele mai mici preţuri din grup. E un magazin care se adresează atât persoanelor fizice, cât şi celor juridice, care au magazine mici. Avem preţuri diverse, pe bucată, dar şi reduceri la mai multe bucăţi, adică dacă cineva cumpără mai mult, plăteşte mai puţin. În oferta noastră sunt circa 800 de produse cu două preţuri de vânzare. Piaţa ţintă se referă la familiile cu mai mulţi membri, astfel că ei pot face economii cumpărând de la noi. De asemenea, avem undeva la 4.000 de articole în total, iar preţurile sunt stabile. Acestea nu suferă modificări foarte des. Există şi peste 250 de articole cu preţul sub un leu, 180 de articole vrac, deci o ofertă completă pentru fiecare client. Astfel, noi îi aşteptăm pe toţi să vină să ne treacă pragul magazinului, să-şi facă cumpărăturile la noi şi cu siguranţă vor face economii, deoarece noi acoperim toată gama de nevoi: avem şi produse proaspete, legume, fructe, produse la vrac, deci cam tot ceea ce are nevoie un om, dar la preţuri foarte mici! Şi îi mai sfătuim să cumpere cantităţi mai mari pentru că aşa vor face economii semnificative”, ne-a explicat Florin Cîşlariu, directorul Supeco.
Magazinul este amplasat pe strada Gării nr.2A, lângă Autogara Baia Mare, iar programul este de luni până sâmbătă, între orele 7.30 şi 21.00, iar duminica între orele 8.00 şi 18.00.





























