În Baia Mare, „Zebre” tridimensionale pentru siguranța elevilor

0
142

Coordonați de polițiștii Serviciului Rutier Maramureș, elevii Colegiului de Arte Baia Mare s-au dovedit a fi talentați și la prevenire. Imaginația și pasiunea lor pentru arhitectură, corelate cu dorin­ța polițiștilor de a reduce numărul accidentelor în care sunt implicați pietonii, au dus la realizarea primelor treceri pentru pietoni 3D din Baia Mare.
Elevii clasei a IX-a C sunt cei care au acceptat provocarea polițiștilor rutieri. Miercuri, 7 noiembrie, au trecut la fapte, iar inspirația și talentul lor au avut rezultatul propus: realizarea a două treceri de pietoni tridimensionale, care să-i atenționeze pe șoferi cu privire la încetinirea vitezei, pe strada Petofi Șandor, în zona școlii lor. Marcajele rutiere au fost trasate astfel încât să producă șoferilor o iluzie optică. Umbrele efectuate le dau șoferilor senzația că se află în fața unor obstacole, iar tendin­ța este aceea de a spori vizibilitatea și a reduce viteza. Materialele necesare au fost puse la dispoziție de Serviciul Public Ambient Urban din cadrul Primăriei Municipiului Baia Mare.
Elevii au lucrat sub supravegherea polițiștilor și profesorilor câteva ore, timp în care circulația auto în zonă a fost restric­ționată.
Realizarea zebrei 3D este parte a campaniilor inițiate de Inspectoratul de Poliție al Județului Maramureș pentru reducerea vitezei și creșterea siguranței pietonilor. Polițiștii speră ca efectul tridimensional să fie util pentru șoferi și în același timp atractiv pentru pietoni, astfel încât aceș­tia să nu mai traverseze neregulamentar.
În situația în care zebra se va dovedi utilă, conceptul se va dezvolta și la trecerile pentru pietoni din zona altor unităților de învățământ din municipiu.

În Fărcașa și Băița de sub Codru – Prezența polițiștilor i-a determinat pe șoferi să conducă mai precaut

Nici un accident de circulație nu s-a produs miercuri, 7 noiembrie, pe drumurile publice de pe raza comunei Fărcașa. Practic, acesta a fost unul dintre obiectivele polițiștilor care au acționat pe DJ 108/A Fărcașa – Ardusat și DJ 182/B Băița de sub Codru.
Polițiștii au acționat între orele 10-16, pentru disciplinarea participanților la traficul rutier și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere. Șoferii care au fost depistați în timp ce conduceau cu viteză excesivă, cei care nu au utilizat centura de siguranță sau au încălcat alte norme rutiere au fost sancționați contravențional cu amenzi în valoare de aproximativ 6.000 lei.
Luându-se în considerare faptul că se întunecă mai devreme, polițiștii recomandă în mod special biciliștilor și persoanelor care se deplasează cu atelaje să ia toate măsurile pentru a fi cât mai vizibili pe drumurile publice! Elementele fluorescent reflectorizante pe timp de noapte sau când vizibilitatea este scăzută sunt pe de o parte obligatorii, iar pe de altă parte, vă pot scuti de implicarea într-un accident rutier sau chiar vă pot salva viața!

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.