Am fost tulburată și îndurerată la vestea stingerii profesorului Augustin Bota, cu șase săptămâni în urmă. Orice astfel de pierdere ne atinge pe toți. Când mor cei ce ne-au vegheat copilăria și adolescența, părinții, frații și profesorii, murim noi înșine puțin câte puțin. Augustin Bota a fost profesorul meu de limba și literatura română, în clasele gimnaziale, și-i datorez stârnirea pasiunii mele pentru literatură, pentru performanțe la lectură, discurs, scris. Tânărul pe atunci profesor a practicat un fel de pedagogie empatică și a dat rezultate bune și sigure. Eram, cred, între primele lui generații de elevi și percepeam în atitudinea didactică un spirit fratern, atent și cumva colegial. Deși tânăr, era sever, autoritar și riguros, dar dincolo de această aparentă platoșă, intuiam bunătatea ce transpărea prin câte un zâmbet abia reținut. Miza pe capacitățile noastre și asta a încurajat și stimulat discipolii generației 1966. În ceea ce mă privește, stilul profesorului a sporit ceea ce părinții îmi sădiseră nativ și îmi strecuraseră câte puțin în suflet în primii ani, prin povești și lecturi de poezie („povești și doine, ghicitori eresuri”) de la Andrei Mureșanu, V. Militaru, R. Gyr, N. Crainic, la O. Goga, O. Iosif, L. Blaga, I. Pillat. Acesta și e, de fapt, rolul magistrului, să preia și să sporească zestrea nativă și cea dobândită a discipolilor săi.
Foarte tânărul pe atunci profesor, energic, ambițios și exigent cu noi și cu sine, a știut să ne trezească nu doar iubirea de limbă și literatură, învățate „la perfecție”, cum ziceam noi pe atunci, ci și spiritul competiției și abilitatea de-a învăța să învățăm. Invitația la permanentă autodepășire mi-a stârnit un elan al competiției cu mine însămi și o bucurie a lecturii și cunoașterii mereu sporite, concretizată în note maxime. Era bucuros tânărul magistru că avea elevi buni, iar noi atât de fericiți că el ne recunoștea meritele, dar ne și stârnea neîncetat pentru alte noi orizonturi, activități și performanțe. Acest start a făcut ca, ulterior, în toți anii de liceu, să reprezint județul pentru nivelul clasei mele la etapa națională a Olimpiadei de Limba și literatura română. Era mulțumit și mândru profesorul auzind de rezultatele mele, iar eu, la rându-mi, fericită să dau un astfel de semn al recunoștinței mele. După ani de studiu intens din partea mea, am devenit colegi, ca profesori la Târgu Lăpuș.
Augustin Bota devenise director la Școala din Răzoare, apoi profesor la Școala Gimnazială Târgu Lăpuș, unde a fost numit director adjunct și apoi director al Școlii coordonatoare, iar eu profesor de literatură la Liceul devenit „Petru Rareș”.
Când am ajuns inspector de specialitate, l-am numit pe prețuitul meu profesor coordonatorul Cercului pedagogic al specialității din zona Târgu Lăpuș și metodist al ISJ. Era colaboratorul meu poate cel mai fidel, mai activ și mai corect, în această calitate. Era omul și profesorul pe care se putea conta în orice problemă profesională, cât de dificilă. Astfel a devenit și unul din cei mai buni 12 profesori care alcătuiau Consiliul Consultativ al specialității Limba și literatura română din județul Maramureș.
Toate aceste ipostaze, de director, profesor, de coleg, colaborator și prieten, AUGUSTIN BOTA le-a onorat cu profesionalism și cu o probitate exemplară. Model de atitudine pentru elevii săi, el a fost și reper pentru ceilalți profesori, prin exigență didactică, corectitudine, spiritul datoriei exercitat fără tăgadă și fără compromisuri, „sine ira et studio”, fie de la catedră, fie din birou și din funcția de director. Îmbina într-o armonie desăvârșită profesorul și omul, directorul și colegul celor pe care-i conducea sau îi coordona. Zidind ființa discipolilor săi, profesorul AUGUSTIN BOTA s-a zidit neîncetat și pe sine ca om, ca profesor, ca profesionist de înaltă clasă al educației. Această edificare începuse încă de timpuriu, de atunci din tinerețe, de pe când era magistrul meu.
Într-o posibilă „Antologie a învățământului din Țara Lăpușului” portretul lui AUGUSTIN BOTA va fi cu siguranță între repere, va fi un model de urmat.
Atât mai pot spune acum, când ființa magistrului a devenit eterică, iar amintirea și frumusețea modelului său omenesc și profesional ne vorbesc prin tăcere – Fie-i țărâna ușoară și memoria binecuvântată! Distinsei familii, mângâierea nestinsei sale afecțiuni! Și consolarea de-a fi avut în dar, ca tată și ca soț, un om atât de special.
Convinsă că există un Cer al dascălilor, un eden în Cer „amenajat” anume de Bunul Dumnezeu pentru ei, plin cu cea mai intensă lumină divină, sunt sigură că Ei, care ne-au fost alături un timp, cu prezența și afecțiunea, cu prietenia și cuvintele lor, acolo se află. Îngerii le sunt discipoli, iar AUGUSTIN BOTA alături de alți eminenți magiștri ai Târgu Lăpușului, IOAN FILIP, VIOREL VASCU, VASILE LATIȘ, NATALIA SIGARTEU, GAVRIL ROMAN, IOAN MUȚIU, MARIA CRÂSNIC, MARIA BODEA, RAVECA MAN, ALEXA NECHITA, VIOREL DAMIAN susțin de la pupitru memorabile lecții de eternitate.
Terezia FILIP
