AFK Csikszereda Miercurea Ciuc – CS Minaur Baia Mare 0-1 (0-0)
CS Minaur Baia Mare a evitat orice speculaţie şi a învins pe terenul celor de la AFK Csikszereda Miercurea Ciuc, scor 0-1 (0-0), şi a viitoarei echipe care va juca în sezonul viitor în eşalonul secund, producând totodată primul eşec al returului pentru ciucani, care acumulaseră maximum de puncte până la acest meci. Mai mult, galben-albaştrii au dat şi o mână de ajutor celor de la Recea, dar se pare că gruparea maramureşeană nu a ştiut sau nu a vrut să profite, şi a dat cu piciorul unei promovări istorice.
Revenind la derby-ul din Harghita, elevii lui Dorin Toma au făcut o partidă perfectă, în primul rând din punct de vedere tactic, închizând aşa cum trebuie culoarele spre poarta apărată senzaţional de Alex Gudea. Astfel, Miercurea Ciuc nu a prea pus în pericol poarta adversă, dar şi când a făcut-o Gudea şi-a demonstrat realele calităţi. La fel s-a comportat şi linia de fund, precum şi linia mediană. În atac, Andrei Moldovan a hărţuit fundaşii adverşi în permanenţă, s-a luptat cu ei ca un adevărat vârf, trecându-şi în cont şi două ocazii clare, una respinsă de portarul advers de lângă bară, iar cealaltă salvată de pe linia porţii. Lovitura de graţie a venit în minutul 87, Sorin Şerban executând impecabil o lovitură liberă de la 25 m, lăsându-l fără replică pe Bordaş. Stanciu putea închide meciul în minutele de prelungire, dar a trimis în bara transversală din cădere, însă înainte de această oportunitate imensă gazdele ar fi trebuit să rămână în inferioritate numerică, însă centralul nu a vrut să vadă un fault clar, în poziţie de ultim apărător, la Lihet. Băimărenii se impun pe terenul ciucanilor şi au stricat ziua liderului, care ar fi putut promova cu o victorie împotriva galben-albaştrilor. • CS Minaur Baia Mare: Gudea – Duruş (cpt.), Kis, Roşca, D. Simion, Şerban, Giurgiu (89, Stanciu), Lupu, Bococi (70, Chiş-Toie), Moldovan (83, Boje), C. Tutuţa (46, Lihet). Antrenori: Dorin Toma, Vlad Ungureanu şi Marius Marian.
Rezultatele etapei 28: AFK Csikszereda Miercurea Ciuc – CS Minaur Baia Mare 0-1; ACS Unu Fotbal Club Gloria Bistriţa – Unirea Dej 3-1; MSE Târgu Mureş – AFC Odorheiu Secuiesc 0-2; Sticla Arieşul Turda – CS Iernut 4-4; Sănătatea Cluj-Napoca – CFR Cluj-Napoca II 3-2; Avântul Reghin – ACS Fotbal Comuna Recea 1-0; Olimpic Cetate Râşnov – Gaz Metan Mediaş II 3-0 (meci întrerupt în minutul 5, la scorul de 1-0; oaspeţii s-au prezentat în 7 jucători, iar unul dintre ei s-a accidentat, arbitrul punând capăt partidei conform regulamentului); Unirea Tăşnad – AFC Hărman 1-2.
Etapa viitoare • Vineri, 17 mai, ora 18.00: Gaz Metan Mediaş II – Avântul Reghin; CFR Cluj-Napoca II – Sticla Arieşul Turda; AFC Odorheiu Secuiesc – ACS Unu Fotbal Club Gloria Bistriţa; Unirea Dej – CS Minaur Baia Mare • Sâmbătă, 18 mai, ora 18.00: Unirea Tăşnad – AFK Csikszereda Miercurea Ciuc; AFC Hărman – Olimpic Cetate Râşnov; ACS Fotbal Comuna Recea – Sănătatea Cluj-Napoca; CS Iernut – MSE Târgu Mureş.


































