VLD Trans s-a calificat la turneul final

1
294

La Floreşti, în judeţul Cluj, a avut loc Campionatul Regional Nord-Vest la Minifotbal, primele patru clasate din această regiune calificându-se la turneul final, planificat în perioada 5-7 iulie la Oradea.
Au fost prezente şi primele trei clasate din Campionatul de Minifotbal Elit Sport al Ligii 1, Nordic Boys (Grupa C), VLD Trans (Grupa E) şi CMC (Grupa B).
Cele trei reprezentante ale Maramureşului au avut o comportare excelentă, Nordic Boys şi VLD Trans terminând grupa pe prima poziţie, iar CMC pe locul secund. A venit faza optimilor, unde Nordic Boys a fost eliminată,  iar CMC şi VLD Trans au mers mai departe. În sferturi, VLD Trans a întâlnit pe FC Premiere Arad, echipă pe care au eliminat-o în urma loviturilor de departajare, iar CMC a fost eliminata. În penultimul act, sorţii au decis ca gruparea din Baia Mare să dea peste o nouă echipă din Arad, Sistema. Norocul nu a fost de partea VLD Trans, de această dată fiind eliminaţi la penalty-uri. Dar prin obţinerea poziţiei a patra în clasamentul final VLD s-a calificat la turneul final al Campionatului Naţional de Minifotbal, unde sperăm să ne reprezinte cel puţin aşa cum a făcut-o la faza regională.

1 COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.