Pintea Viteazul, domnul

0
2345

„Pintea-i peste tăt”

Încă din copilărie am crescut cu poveştile despre haiducul Grigore Pintea. Multă vreme n-am ştiut nici unde s-a născut, nici unde a murit. Ştiam numai că „Pintea-i peste tăt”. Era suficient să închid ochii şi să văd în faţa mea un călăreţ viteaz pe un roib alb, cu o sabie al cărei ascuţiş tăia în orice clipă un fir de păr. Atunci l-am perceput ca pe un fel de cavaler al dreptăţii. Nu ştiu cum o fi arătat masa cavalerilor medievali şi ce jurăminte de credinţă rosteau aceştia. Însă îmi imaginam uşor jurământul între ortacii lui Pintea, acela de a-i jefui pe cei bogaţi, căpătuiţi şi atunci cu averi nedrepte peste noapte, şi a da celor săraci. Pe vremea când lucram la primul post de televiziune din Maramureş, Cinemar, am realizat un documentar despre haiducul Pintea Viteazul. Pe o piesă la taragot a lui Mitru Fărcaş am filmat un fecior călare, pe o uliţă din satul Budeşti, care alerga între două porţi. La o poartă îl aştepta o fată în haine albe de sărbătoare, care simboliza iubirea, iar la cealaltă poartă îl aştepta o fată în haine cernite, care simboliza moartea. Târziu am înţeles şi simbolistica morţii haiducului Pintea Viteazul. A murit la 33 de ani. La aceeaşi vârstă au murit şi Isus, şi Alexandru Macedon. Într-un fel, amândoi au fost ucişi de un glonţ imaginar. Ambii au fost răniţi cu o suliţă în partea stângă, sub inimă. Şi amândoi au răscumpărat cu sângele lor păcatele lumii.

magoaja_lui_pintea_6
Casă veche din Măgoaja

Drumul peste Măgoaja

Într-una din zile am făcut călătoria pe un drum pe care n-am mai fost niciodată. De la Târgu Lăpuş, prin Rohia, prin coasta Boierenilor, trecând un deal plin de serpentine, în comuna din judeţul Cluj numită Chiuieşti, să mă întâlnesc cu primul sat, care se numeşte Măgoaja, locul în care în urmă cu aproape 350 de ani s-a născut haiducul Grigore Pintea. Întemeietorii satului Măgoaja sunt tot nobili maramureşeni. Sunt din neamul Cupşa din Budeşti, care au întemeiat prin secolul XV şi satul Cupşeni. Pintea se naşte în familia învăţătorului din sat, chiar el dorea să ajungă învăţător sau preot. Până într-o bună zi, când drumurile se încurcă în viaţa lui şi ajunge la Viena, să facă şcoala militară. Istoricii Aldea de la Universitatea din Cluj au publicat două volume inedite cu documente care vorbesc despre activitatea de haiduc a lui Grigore Pintea. Unii istorici merg mai departe cu speculaţiile şi-l fac pe Grigore Pintea primul dublu spion al Imperiului Austriac. Oricum, căpitanul de haiduci joacă un rol crucial în istoria acestor locuri. Devine peste noapte o legendă. Comercianţii evrei care veneau cu mătăsuri şi postav din Orient peste Galiţia primeau un fel de bilet de voie sau bilet de călătorie de la haiducul Pintea pentru a ajunge în Transilvania sau a-şi duce mărfurile mai departe, în Occident. Pintea atâta le spunea: să nu se abată de la drumurile controlate de el.
Pintea este un erou popular. A fost naş la multe perechi de tineri din satele comitatelor Maramureş, Sătmar, Bereg, Ugocea, Someş, Dăbâca etc. De pe vremea aceea şi până în perioada interbelică, la nunţile din Maramureş s-a păstrat obiceiul de a trage focuri de armă atunci când ceata mirelui pleca după mireasă. Muzicanţii din vremea respectivă au creat o muzică specială, care s-a numit în epocă „Marşul lui Racoczi” şi care astăzi se numeşte „Marşul miresei”. Acest marş îl cântau haiducii lui Pintea când s-au dus în bătălie să-l ajute pe Francisc Racoczi, care printr-o răscoală se opunea stăpânirii habsburgice în Transilvania. Grigore Pintea a fost primul care a înţeles că peste oamenii acestor ţinuturi amintite înainte, plugul de lemn al ungurilor va fi schimbat cu plugul de fier al austriecilor.

Statuia pitică

Pe cât de grandios a fost Grigore Pintea toată viaţa lui, pe atât de măruntă este gloria sa în rândul urmaşilor. În centrul localităţii Măgoaja se află o statuie pitică ce se ridică, vorba lui Creangă, până la umărul broaştei. Câinii vagabonzi, scăpaţi de pe lanţ, îşi pot găsi loc de popas lângă această minusculă statuie. Nu ştiu cine a semnat „opera” respectivă. Dar pe un soclu mărunt este aşezat un personaj gârbovit, fără gât, a la Petre Roman, fără măreţie în priviri, fără sabie şi fără faima unui căpitan vestit.
L-am sunat atunci în disperare pe prietenul meu, profesorul universitar Ioan Chirilă, preşedintele Senatului UBB din Cluj-Napoca, să-i spun că s-a făcut o nedreptate. Pentru că el s-a născut în satul Măgoaja. Apoi, la scurtă vreme, m-am întâlnit cu prietenul meu Beny Cocean, născut în Târlişiua lui Rebreanu, un mare om de afaceri la Bistriţa, care purta sub braţ un roman istoric intitulat „Oşteanul de la Baia” (autor, Tudor Mihail, Editura Tineretului, 1962), roman care prezenta viaţa căpitanului de haiduci Grigore Pintea. Portretul lui Grigore Pintea într-o schiţă ar fi următorul: un bărbat înalt de aproape 2 metri, cu haine de domn, un fel de ţinută militară care ducea mai departe o uniformă de general austriac, cu cingătoare în care avea sabia, cu cizme de piele şi pinteni, însoţit în permanenţă de un soldat care-i purta geamantanele. Aşa răzbeşte imaginea haiducului peste veacuri. Şi totuşi cineva i-a micşorat această măreţie.
Prietenul meu Beny Cocean este dispus să cheltuiască pentru imaginea lui Pintea. Vrea să edităm într-o mie de exemplare romanul „Oşteanul de la Baia” şi, împreună cu universitarul Ioan Chirilă de la Cluj, să suporte cheltuielile unei statui impunătoare de vreo 5 metri la graniţa dintre judeţele Maramureş şi Bistriţa, o statuie care să fie luminată şi să atragă atenţia de la mari depărtări, o statuie la care să vină în pelerinaj tânăra generaţie, ca să înveţe o lecţie de istorie.

magoaja_lui_pintea_4
Casă veche din Măgoaja

Pintea, inventatorul deltaplanului

În copilărie auzeam de Şura lui Pintea, care se află pe Valea Fântânii, nu departe de Cascada Cailor. Acolo este un loc săpat în stâncă unde se zice că este Şura lui Pintea, locul unde îşi ferea calul de furtuni, unde-l adăpa şi-l hrănea. În Şura aceea a lui Pintea oamenii coborau pe o funie 8-10 metri sub pământ şi scoteau de acolo un fel de piatră moale de var care servea drept leac pentru animalele bolnave. De la Şura lui Pintea m-am dus adesea pe alte câteva vârfuri de munte, de unde se presupune că haiducul Grigore Pintea a scăpat de poteră folosindu-se de o pasăre mare cu care zbura şi peste Ţara Maramureşului, şi peste Oaş, şi peste Lăpuş, şi peste Chioar. Pe un schelet din lemn de frasin, Pintea a întins piei uscate de bivol şi şi-a făcut nişte aripi. Cu aripile acelea zbura ca o pasăre uriaşă şi îi făcea pe ţărani să se minuneze, să-şi scuipe în sân şi să-şi facă semnul crucii cu limba în gură. Dacă ar fi existat fotografi pe vremea căpitanului de haiduci Grigore Pintea, am fi înţeles astăzi că el este inventatorul primului deltaplan din lume.
Foto: Anca GOJA

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.