Jocul satului şi Şcoala rădăcinilor străbune dau viaţă Călineştiului

0
696

De cîteva luni, satul Călineşti de pe Valea Cosăului a prins viaţă datorită a două iniţiative ale Asociaţiei Călineştenii Ţării Maramureşului (preşedinte Măriuca Verdeş), prin intermediul cărora sînt promovate tradiţiile şi obiceiurile locale. Astfel, zeci de localnici – de la mic la mare – se întîlnesc săptămînal, într-un decor arhaic schiţat de o gospodărie tradiţională, atît pentru a deprinde vechi îndeletniciri, cît şi pentru a învăţa cîntece şi dansuri bătrîneşti. Iar această privelişte, cel mai probabil unică în ţară, a început să-i atragă nu doar pe turiştii curioşi care poposesc în ţinutul nostru, ci şi pe realizatorii de documentare din străinătate.
Povestea acestei chemări înspre reînsufleţirea aşezării rurale de odinioară a început în urmă cu patru ani, cînd îndrăgita interpretă de muzică populară Măriuca Verdeş a înfiinţat grupul „Coconii Călineştiului” dedicat copiilor. Ulterior, au mai fost constituite ale două ansambluri, destinate adulţilor – „Găzdoile Călineştiului” şi „Călineştenii Ţării Maramureşului” – care au atras peste 60 de localnici. „Între timp, după ce am hotărît înfiinţarea unei asociaţii culturale, pe care am numit-o „Călineştenii Ţării Maramureşului”, am venit cu ideea ca satul Călineşti să fie unic în ţară şi, poate, în lume prin reînsufleţirea obiceiurilor şi tradiţionale de odinioară de pe Valea Cosăului. De aceea, am hotărît să readucem în actualitate Jocul satului. La început, nu am avut o locaţie anume şi am organizat jocul în diferite gospodării din sat. Acum, ne întîlnim (circa 50 de membri ai asociaţiei, n.r.) în fiecare duminică, de la ora 15, la gospodăria lui Victoru’ Ştirbuţului din Călineşti, unde învăţăm să horim şi să jucăm dansurile tradiţionale”, subliniază Măriuca Verdeş, preşedintele Asociaţiei „Călineştenii Ţării Maramureşului”. În aceeaşi locaţie, acum, au loc săptămînal cursuri în cadrul Şcolii rădăcinilor străbune, cea de a doua iniţiativă aflată sub cupola asociaţiei. Dedicată iniţial copiilor şi tinerilor, şcoala a atras, în timp, cursanţi de toate vîrstele, astfel că, în prezent, printre învăţăceii care doresc să deprindă vechi îndeletniciri specifice Văii Cosăului se numără şi săteni trecuţi de prima tinereţe. „La Şcoala rădăcinilor străbune, se poate participa gratuit la următoarele cursuri: pictură pe sticlă (coord. Irina Semcovici), cusut tradiţional pe pînză (Ileana Şandor), împletituri (Maria Şerba), prelucrarea lemnului (Petru Cupcea), jocuri bătrîneşti (Vasile Rus), hori bătrîneşti (Măriuca Verdeş). Urmează să organizăm un alt curs – prelucrarea lînii şi arta vopsitului vegetal”, explică Măriuca Verdeş. Astfel, în prezent, şcoala are circa 40 de cursanţi cu vîrste cuprinse între 9 şi 70 de ani, iar succesul de care se bucură această iniţiativă a determinat-o pe Măriuca Verdeş să înceapă demersurile pentru obţinerea acreditării. „Am demarat primii paşi pentru acreditarea acestei şcoli unice în ţară, întrucît consider că astfel de îndeletniciri nu trebuie să se piardă, iar cei mici trebuie să le înveţe de la cei care încă le mai stăpînesc”, adaugă Măriuca Verdeş. Şi tocmai această privelişte a satului tradiţional reînsufleţit i-a determinat pe mulţi turişti să-şi schimbe traiectoria prin Maramureş şi, astfel, au poposit şi în Călineşti pentru a lua direct contact cu tradiţiile şi obiceiurile de pe Valea Cosăului. Totodată, aceste iniţiative i-au atras şi pe cîţiva realizatori de documentare din străinătate, între care se numără şi Charlie Ottley, co-producător al seriei „Wild Carpathia”. În paralel, activitatea grupurilor înfiinţate în satul Călineşti continuă, iar în luna decembrie a anului trecut, „Călineştenii Ţării Maramureşului” au obţinut premiul II la festivalul de datini şi obiceiuri de iarnă „Marmaţia”, derulat la Sighet.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.