Învăţători, învăţătoare…

0
629

Nu cred că voi putea surprinde aşa cum se cuvine rostul Liceului Pedagogic din Sighetu Marmaţiei în devenirea mea intelectuală (de la pruncul de ţăran la învăţător) dar şi rolul acestei instituţii de învăţămînt în ridicarea Maramureşului. În special în mediul rural. Ani şi ani la rînd, de pe băncile acestui liceu plecau spre şcolile din Maramureş (dar nu numai) dascăli bine pregătiţi care aveau harul de a fi la catedră. De a-i deprinde pe cei mici cu taina din abecedar. Cu minunea socotelilor aritmetice, chiar cu rigoarea de a intra în viaţă. Fără nostalgie (care slăbeşte sufletul), dar mai ales cu folosul amintirii, nu uit că eram pregătiţi pentru a preda la clasă cu noţiuni de logică. În ultimii doi ani programa avea un serios spaţiu pentru metodică. Predam la clasă asistaţi de învăţătorul titular şi profesorul de specialitate. Dar şi de colegi. Cine dintre noi a uitat de exigentele analize ale lecţiei predate de elev! Ba s-a întîmplat ca în ultimul an, timp de o lună, să fim învăţători, învăţătoare prin satele Maramureşului. Splendidă experienţă înainte de a intra în pîinea catedrei. După mica schiţă făcută vă puteţi da seama că intram la clasă bine pregătiţi. Fără emoţia dezertării. Despre astea ne-am adus aminte, joi, 30 iunie, o parte dintre colegii promoţiei 1970, reuniţi la Sighetu Marmaţiei sub semnul Preparandiei. Unde sufletul iniţiator a fost eminentul cărturar Ion Buşiţia. Liceul a purtat o vreme numele lui. Acum a devenit nume de rege. Deci ne-am întîlnit în 30 iunie, de Ziua Învăţătorului, care se sărbătoreşte în această zi şi nu în alte zile care să convină agendei „autorităţilor publice sau sindicale mai mult sau mai puţin efemere”.
Asociaţia Generală a Învăţătorilor aminteşte că la 30 iunie 1927 a fost înfiinţată asociaţia. Acum am devenit brusc conectaţi la zile internaţionale ale educaţiei. Aşa că promoţia mea a rămas ce a fost: conectată la adevărul naţional al sărbătorii. După slujba de pomenire de la biserică ne-am retras într-o sală de clasă a Liceului. Ne-am privit în ochi şi în amintiri. Ne-am adus aminte de bravii noştri dascăli care mulţi nu mai sînt. La rîndul meu am cîntărit devoţiunea colegilor mei pentru catedră. Pentru profesie. Fiecare dintre cei care stăteam în băncile clasei (a V-a C) poartă în biografie peste patru decenii de trudă la catedră. Pătru Albu, aproape o jumătate de veac de luminare a pruncilor din Glod. Învăţător şi director de şcoală. Angela şi Aurel Pop în Băiţa de Sub Codru. Vocea lui Aurel este şi acum o tresărire a sufletului. Ioana Marusceac  a topit multe omături în Borşa. Silvia Ciocotişan din Baia Sprie şi colega ei de bancă Piţ Maria au reconstituit o lume pedagogică care rămîne model. Emoţionant textul citit de Maria despre „Legenda învăţătorului”. Maria Pop, un nume cunoscut acum în lumea medicinei naturiste. Şi Iosif Bacea din Coştiui. Şi Alexandru Fiţ, acum profesor de filosofie în Alba Iulia. Una dintre cele mai frumoase ritualuri ale vieţii în numele catedrei s-a desfăşurat la Sighetu Marmaţiei. A mai venit Eva din Bihor, Valeria din Negreşti, Deac Maria din Bogdan Vodă. Ora de recapitulare în numele unei profesii care înalţă lumina în om. Să fiu în ton cu lumea în care trăim, am întrebat: cîţi dintre voi aveţi copii plecaţi departe de ţară. Jumătate au ridicat mîna. Ileana Oanţă tocmai sosise de la Boston pentru întîlnirea noastră. Da, învăţători, învăţătoare, ostaşi ai ţării anonimi. Cum se spune în Imnul Învăţătorilor, pe care l-am fredonat pe străzile Marmaţiei. Învăţători, învăţătoare, jertfe pentru devenirea omului în viaţă. Vorba savantului: ei şi ele se sting luminînd. O lecţie de recapitulare despre metodica predării vieţii. Ne vedem la anul!

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.