Maramureşul are 7.331 de şomeri

0
239

Rata şomajului este de 3,75% şi unui şomer îi trebuie 7 luni pentru a-şi găsi un job, raportează Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Maramureş. Cei mai mulţi şomeri provin din rândul persoanelor cu vârsta între 40 şi 49 de ani şi a tinerilor sub 25 de ani.
Directorul executiv al AJOFM Maramureş, Oana Oşanu, ne declară: „Maramureşul şi Clujul sunt singurele judeţe care înregistrează creşteri ale ratei şomajului, iar celelalte judeţe înregistrează o scădere. În Baia Mare, numărul şomerilor este de 3.474, urmată de Sighet, Borşa şi Tg. Lăpuş. Numărul şomerilor înregistraţi a cunoscut o evoluţie descrescătoare, ajungând de la 6.800 în ianuarie la 6.777 în luna mai, dar din iunie se înregistrează o creştere a ratei şomajului, astfel încât în luna septembrie am ajuns la 7.331 de şomeri. Nivelul ratei şomajului înregistrat în primele nouă luni din 2017 este de 3,75%. Putem spune că tinerii până la vârsta de 25 de ani reprezintă o problemă, am observat o creştere a ratei şomajului la această categorie. 72,75% dintre persoanele fără loc de muncă au un nivel de instruire primar, gimnazial şi profesional. Muncitorii necalificaţi, confecţionerii, lucrătorii comerciali, cei din servicii şi construcţii îngroaşă rândurile şomerilor. Dintre cei cu studii superioare, inginerii, economiştii şi asistenţii medicali sunt adesea printre cei fără un loc de muncă. Cu cât populaţia activă este mai mică, pentru că acolo sunt toate resursele de muncă, cu atât rata şomajului este mai mare. Rata şomajului a crescut la finele lui 30 septembrie 2017 pentru că avem o populaţie activă mică. Datele statistice privind şomajul înregistrat în 2017 evidenţiază, la fel ca şi în anii precedenţi, o stagnare a ratei şomajului în jurul procentului de 3%, cu fluctuaţii sezoniere. Menţinerea şomajului la un nivel constant arată o stagnare a activităţii economice de bază consumatoare de resurse de muncă”.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.