ProTehnica 2018

0
123

Camera de Comerţ şi Industrie Maramureş în parteneriat cu Consiliul Judeţean şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Gheorghe Pop de Băseşti” organizează, în perioada 24 – 26 mai 2018, evenimentul ProTehnica, care va avea loc la Centrul de Instruire şi Marketing din Baia Mare, Aleea Expoziţiei nr. 5.
Manifestarea va reuni şi trei saloane specializate: Salonul Prevent, Salonul Energii Regenerabile şi Alternative şi Salonul Inventatorilor Maramureşeni, şi îşi propune să devină un punct de întâlnire cu relevanţă regională în domeniul dezvoltării durabile, care să reunească firme, cercetători, reprezentanţi ai mediului academic, inventatori, autorităţi publice şi asociaţii relevante.
Obiectivele pentru această ediţie sunt:
• promovarea companiilor cu activitate semnificativă de inovare tehnologică, care derulează activităţi de cercetare şi dezvoltare, pentru a evidenţia încă o dată importanţa sectoarelor inovative în dezvoltarea economică regională
• prezentarea de noi soluţii tehnice privind specificul expoziţiei
• facilitarea interacţiunii dintre instituţiile cu rol de avizare, autorizare şi control şi agenţii economici în ceea ce priveşte obţinerea acestor avize, autorizaţii.
Evenimentul se va desfăşura pe două paliere:
1. Expoziţia cu vânzare unde în cadrul celor trei saloane: Salonul Prevent, Salonul Energii Regenerabile şi Alternative şi Salonul Inventatorilor Maramureşeni vor fi expuse:
• Sisteme fotovoltaice pentru uz industrial şi gospodăresc; sisteme de panouri solare pentru încălzire; sisteme de stocare a energiei; proiectare pentru sisteme de încălzire cu pompe de căldură, proiectare pentru sisteme fotovoltaice şi sisteme de cogenerare
• Sisteme şi soluţii de detecţie, semnalizare şi stingere a incendiilor; sisteme şi soluţii de protecţie a spaţiilor şi valorilor, sisteme antiefracţie; sisteme şi soluţii de control al accesului; sisteme şi soluţii de supraveghere video a spaţiilor şi clădirilor; sisteme şi soluţii mecanice, electronice şi electromecanice de protecţie şi securitate; alte sisteme de avertizare a pericolului şi accesorii de securitate; servicii de proiectare, verificare şi punere în execuţie a soluţiilor tehnice în domeniul siguranţă şi securitate, pentru proiecte rezidenţiale, business sau publice.
• Idei şi brevete ale inventatorilor maramureşeni.
2. Seminarii şi comunicări – care vor fi organizate în 24 şi 25 mai şi unde vor fi invitaţi primari, specialişti din domeniu, arhitecţi, studenţi, elevi şi persoane interesate şi vor fi prezentate următoarele teme:
• Categoriile de construcţii şi amenajări care se supun avizării şi/sau autorizării privind securitatea la incendiu (HGR nr. 571/2016 pentru aprobarea categoriilor de construcţii şi amenajări care se supun avizării şi/sau autorizării privind securitatea la incendiu)
• Categorii de construcţii la care este obligatorie realizarea adăposturilor de protecţie civilă, precum şi a celor la care se amenajează puncte de comandă de protecţie civilă (HGR nr. 862/2016 pentru aprobarea categoriilor de construcţii la care este obligatorie realizarea adăposturilor de protecţie civilă, precum şi a celor la care se amenajează puncte de comandă de protecţie civilă)
• Documente necesare pentru obţinerea avizelor şi autorizaţiilor de securitate la incendiu şi protecţie civilă (Ordinul MAI nr. 129/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice privind avizarea şi autorizarea de securitate la incendiu şi protecţie civilă)
• Soluţii tehnice de automatizare a caselor
• Soluţii de stocare a energiei
• Sisteme de iluminat cu led
• Sisteme auto electrice, alternativa la motoarele convenţionale.
Gândit ca un eveniment integrat, ProTehnica va oferi participanţilor un loc de promovare, întâlnire, informare şi dezbatere atât prin expoziţia tematică, cât şi prin cele două zile de conferinţe şi prezentări de firme.
Pentru înscrieri şi informaţii suplimentare: 0262221510, 0362405303, 0728233908, fax 0262225794, e-mail: cci_mm@ccimm.ro, persoană de contact Adrian Nicolaescu.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.