Solicitare oficială depusă la Ministerul Economiei pentru a cumpăra mine din Maramureş

4
700

Intenţia de redeschidere a unor perimetre miniere din Maramureş a ajuns oficial şi la Ministerul Economiei, pe masa ministrului, luna trecută.
Primarul Cavnicului a prezentat o copie a acestei solicitări, făcute de o firmă din Australia: „La Ministerul Economiei a fost depusă această solicitare de către un investitor care doreşte să redeschidă unele perimetre miniere si din Cavnic. Sperăm ca cei care trebuie să analizeze această solicitare să o facă cu mare atenţie”, a precizat Vladimir Petruţ, primarul din Cavnic. Mai jos redăm o parte din textul solicitării făcute de firma australiană către minister: „Dorim să vă prezentăm intenţia noastră (…) a companiei private, rezidentă în Australia, de a participa la procesul de achiziţionare a unor mine aflate în procedura de închidere din România, sau de a colabora pentru modernizarea acestora prin asociere în diferite forme. În sensul celor menţionate mai sus, am purtat discuţii preliminare la sediul Companiei Remin Baia Mare, unde am şi depus oficial o scrisoare de intenţie. Pentru o prezentare mai detaliată a intenţiilor noastre şi pentru o documentare mai aprofundată a condiţiilor ce trebuie îndeplinite în vederea realizării scopurilor menţionate mai sus vă rugăm, domnule ministru, să ne acordaţi o întrevedere la sediul ministerului”. (r.p.)

4 COMENTARII

  1. In loc sa va bucurati ca cineva are intentii bune pentru a oferii locuri de munca,asteptati ca statul sa va dea si sa va faca .Niciodata nu vor mai veni vremurile alea vechi. Asta sa intre la cap tuturor ,, Nici un investitor nu vine sa investeasca daca in viitor nu va castiga din investitia sa” !

    • Mai blegovanule, ce ai priceput tu din ce am vorbit noi? „asteptati ca statul sa va dea si sa va faca”? Pai nu pentru mine sau pentru tine ma loaza, e vorba ca profitul sa ramina in vistieria statului iar exploatarea sa se faca cu respectarea stricta a normelor de mediu. Pe asa-zisii „investitori” nu-i intereseaza sanatatea noastra, ei creeaza locuri de munca temporare apoi isi iau profitul si pleaca, iar noi raminem cu pamintul si apele otravite asa cum s-a intimplat de multe ori in toata lumea. Ufff, e greu sa-i lamuresti pe cei batuti in cap!

  2. Raspunsul trebuie sa fie NU, minele vor fi redeschise cind Statul Roman va avea capacitatea s-o faca. Orice exploatare de resurse primare trebuie sa se faca de catre Statul Roman in interesul Statului Roman.

    • Perfect ! Numai ca vanzatori de Tara nu se vor satura decat atunci cand nu vor mai avea ce sa vanda. Am ajuns de rasul si badjocura tuturor deoarece cei care sunt la carma NU sunt pentru Tara si poporul Roman. Am devenit lingai de c.u.r american si ue.

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.