Biserica în stil maramureşean din New Jersey – SUA prinde viaţă

0
462

Comunitatea româno-americană din Long Valley, New Jersey, Statele Unite ale Americii (SUA), a demarat un proiect unic care să marcheze Centenarul Marii Uniri: construirea unei biserici din lemn în stil maramureşean. Dr. Radu Crăciun – băimărean stabilit în SUA, reprezentant al comunităţii „Izvorul Tămăduirii”, ctitor al acestei biserici şi membru fondator al grupului de marketing pentru promovarea proiectului – subliniază faptul că acest aşezământ îi va reprezenta pe conaţionalii de peste Ocean atât spiritual, cât şi arhitectural. Potrivit echipei de proiect, în prezent, planurile arhitecturale aprobate de statul New Jersey au fost trimise către BârsanArt, constructorul câştigător, care urmează să finalizeze edificarea bisericii, în localitatea Bârsana, până cel târziu în luna septembrie. Ulterior, construcţia va fi încărcată în containere speciale ce vor fi expediate spre SUA. Acolo, într-o locaţie rurală, pitorească, meşterii din Maramureş vor asambla biserica până la finalul lunii octombrie. Costurile estimative ale acestui proiect admirabil se situează undeva aproape de jumătate de milion de dolari şi sunt acoperite, în mare parte, de donaţii. Odată inaugurată, în jurul datei de 1 Decembrie, biserica va deveni accesibilă românilor stabiliţi în New Jersey sau în alte zone apropiate din SUA sau Canada care doresc că se roage într-un aşezământ autentic românesc.

Un nou „Brand of Romania”

Reporter: Ce a determinat comunitatea româno-americană din Long Valley, New Jersey, să demareze un astfel de proiect: construirea unei biserici de lemn cu specific maramureşean?
Dr. Radu CRĂCIUN: Existenţa unei biserici de altă religie, modificată pentru a fi în concordanţă cu aspectul, obiceiurile şi necesităţile unei Biserici Ortodoxe Române, a adus o oarecare stabilitate ajutând punerea bazei unei comunităţi româno-americane şi închegarea acesteia pe parcursul ce­lor 4-5 ani de existenţă. Ca urmare a acestei întăriri a comunităţii noastre, dorinţa de mai bine, dorul de a avea aceleaşi trăiri sufleteşti şi religioase apropiate de cele din România, membrii acestei comunităţi au decis, în ianuarie 2017, la recomandarea preotului paroh Ionuţ Voicu, să se clădească o biserică pur românească, din lemn, în stil maramureşean, o biserică ce ne reprezintă atât de bine ca români, atât din punct de vedere spiritual, cât şi din punct de vedere arhitectural prin unicitatea şi aspectul pitoresc al acesteia. Această biserică va fi aşezată chiar pe pajiştea adiacentă bisericii existente şi ne va oferi o privelişte care să ne aducă aminte de meleagurile natale, similare cu cele din priveliştile tipice din Maramureş. De asemenea, a fost dorinţa membrilor comunităţii de a atrage cât mai mulţi români stabiliţi în New Jersey/New York sau în alte zone apropiate de NJ din SUA sau Canada care să ne viziteze, să se roage şi să se reculeagă într-o biserică autentic românească, precum şi de a promova, într-un fel, un nou „Brand of Romania” via bisericile de lemn maramureşene (mai bine decât Dracula), care ne reprezintă şi cu care ne mândrim peste tot pe unde mergem în lume.

Aşezământul, prevăzut cu un centru cultural

Locul în care va fi amplasată biserica în stil maramureşean

R.: Ce etape presupune acest proiect?
Dr. R.C.: Aceste etape sunt următoarele: I. Aprobarea de către Adunarea Generală a comunităţii a construirii acestei noi biserici care să fie de lemn, în stil maramureşean; II. Înfiinţarea unui comitet ce se va ocupa cu realizarea proiectului, alegerea mărimii bisericii, generarea planurilor de construcţie, obţinerea permiselor de construcţie, crearea unui contract de construire a bisericii, facilitarea construcţiei şi preluarea acesteia la finalizare; III. Înfiinţarea unui comitet de marketing care să promoveze şi să faciliteze strângerea de fonduri prin donaţii, ctitorii pentru construirea acestei biserici; IV. Aprobarea, de către Adunarea Generală a comunităţii, a planurilor de construcţie şi a constructorului pe baza evaluării a 3-4 estimări de la diverşi constructori, arhitecţi, proiectanţi, ingineri de construcţii; V. Sfinţirea locului în care biserica va fi aşezată de către ÎnaltPreaSfinţia Sa Nicolae, mitropolitul Americii; VI. Trimiterea aplicaţiei şi obţinerea tuturor aprobărilor pentru construcţia bisericii de la autorităţile locale din Long Valley, NJ – SUA, conform standardelor de construcţie din zonă; VII. Turnarea fundaţiei, construirea efectivă a bisericii şi aşezarea ei pe temelie, finisarea interioară şi exterioară a acesteia pentru a fi gata să fie pusă în slujba comunităţii; VIII. Preluarea bisericii şi inaugurarea bisericii pe sau până la 1 Decembrie 2018, comemorând Centenarul Marii Uniri şi formării României Moderne; IX. Finisarea aşezământului care va fi prevăzut cu un centru cultural, un mic han tip B&B pentru vizitatorii de mai departe, un mic parc, parcări şi zone verzi bine definite conform standardelor locale.

„Ne dorim ca biserica să fie inaugurată cu ocazia zilei de 1 Decembrie”

R.: În ce stadiu al lucrărilor vă aflaţi?
Dr. R.C.: În acest moment, avem planurile arhitecturale necesare pentru a demara construirea efectivă a bisericii şi amenajarea zonei adiacente clădirii bisericii ce au fost aduse la standardele şi cerinţele de construcţie cerute în statul New Jersey din zona Long Valley. Aceste planuri au fost trimise la constructorul clădirii de lemn al bisericii, BârsanArt, din satul Bârsana, care a câştigat încrederea comunităţii pentru construirea clădirii, practic, prin competiţie cu alte firme de construcţie, inclusiv din SUA. Noi sperăm ca aceasta să fie finalizată spre sfârşitul lunii august sau în luna septembrie 2018, în satul Bârsana, după care va fi încărcată în containere speciale ce vor fi expediate în SUA şi asamblată de echipa de meşteri din Bârsana până la sfârşitul lunii octombrie sau mijlocul lunii noiembrie. Mai mult, pe data de 5 iunie, comunitate noastră a primit aprobarea pentru construirea acestei biserici, cu înăl­ţimea turlei de 48 m şi a acoperişului de 21 m, tipic unei biserici de lemn din Maramureş, şi astfel ne va permite începerea turnării fundaţiei în luna august. Ne dorim ca biserica să fie inaugurată cu ocazia zilei de 1 Decembrie şi, în acest fel, comunitatea noastră să celebreze Centenarul Unirii şi creării României Moderne.

La doar 70 de kilometri de metropola New York

Model pentru interiorul viitoarei biserici

R.: Care sunt costurile acestui proiect inedit?
Dr. R.C.: Costurile estimative pentru acest proiect (tot ce ţine de aprobări, construcţie, transport etc.), incluzând şi obiectele de uz bisericesc din interior (de exemplu: catapeteasma, jilţuri, bănci, alte obiecte religioase), se situează între 400.000 şi 500.000 de dolari. Aceste fonduri se estimează că vor fi acoperite, în cea mai mare parte, din donaţiile venite de la enoriaşii ce fac parte din comunitatea noastră, în special prin ctitorii, dar şi prin mici activităţi de promovarea proiectului (de exemplu: întruniri culturale şi mese festive cu caracter filantropic de susţinere a proiectului) şi strângere de fonduri via internet (circa 80-85%) şi din donaţii externe din afara comunităţii, poate chiar şi din România (circa 15-20%).
R.: Cine va păstori această biserică?
Dr. R.C.: Biserica este ortodoxă, va ţine de Patriarhia Română din Bucureşti, iar preotul paroh va fi părintele Ionuţ Voicu.
R.: Este primul proiect de o asemenea anvergură a comunităţii dumneavoastră din SUA?
Dr. R.C.: Pentru comunitatea noastră din statul New Jersey este primul proiect de această anvergură. Mai există o biserică de lemn în stil maramureşean în Clinton, statul Michigan, SUA, dar care este la o distanţă de circa 1.000 de kilometri de Long Valley, NJ. Unicitatea bisericii pe care noi o construim constă în faptul că va avea o arhitectură deosebită pe o rază de 1.000 de kilometri, va fi unică în zonă, urmând a fi aşezată într-o zonă foarte pitorească, rurală, înconjurată de ferme, grădini de legume, livezi fructifere, mici dealuri şi păduri chiar foarte sălbatice (cu tot felul de animale sălbatice specifice zonei). Mai mult, va fi situată la doar circa 70 km de metropola New York, deci foarte accesibilă turiştilor români care vizitează New York City.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.