În 2019, drum alternativ, construit către aeroport!

0
483

O șosea de centură nouă, care să ducă din Baia Mare spre aeroportul din Tăuții-Măgherăuș, se va cons­trui, cel mai probabil, anul viitor. Președintele CJ Maramureș a arătat că poartă discuții intense cu administrația băimăreană, dar și cu primarii din Tăuții-Măgherăuș și Recea, pentru a se găsi rute alternative către aeroport, dat fiind faptul că, odată cu investiția de la UAC și zborurile charter care vor pleca din Baia Mare, traficul în zonă va fi mult mai aglomerat.

O astfel de investiție ar urma să fie realizată în cursul anului 2019, printr-o Agenție de Dezvoltare Intercomunitară, cu sprijinul CNAIR: „Odată cu investiția care se va face lângă aeroport din partea celor de la UAC, vor apărea și câteva probleme legate de trafic. Deja vedem că drumul spre aeroport, dar și dinspre Baia Mare și Seini, este un drum european extrem de aglomerat. În acest context, discutăm în prezent cu reprezentanții CNAIR, însă și cu Primăria municipiului Baia Mare, dar și cu autoritățile locale din Tăuții-Măgherăuș și Recea, pentru a găsi împreună rute alternative de acces la aeroport, atât pentru companiile care vor dori să-și dezvolte afaceri lângă aeroport, cât și pentru cetățenii care vor circula cu avionul. Acest lucru este deja imperativ necesar. Am discutat foarte mult cu primarul Băii Mari și sper să găsim o variantă, printr-o asociație de dezvoltare intercomunitară, care să rezolve accesul înspre aeroport printr-o altă rută alternativă. Cred că vom găsi această soluție. Va fi o investiție pe care va trebui să o gândim pentru bugetele de anul viitor, deoarece vedem că aeroportul se dezvoltă, companii private își doresc să opereze pe Aeroportul Internațional Maramureș, iar asta înseamnă că traficul către Baia Mare va fi din ce în ce mai aglomerat. Deci gândim deja soluții pentru viitor, deoarece această zonă poate deveni încet polul de dezvoltare economică a județului nostru”, a spus Gabriel Zetea, președintele Consiliului Județean Maramureș.

Sprijin din partea Primăriei Tăuții-Măgherăuș

Primarul orașului Tăuții Măgherăuș, Anton Ardelean, și-a exprimat satisfac­ția că Aeroportul Internațional Maramureș devine cu adevărat un pol de dezvoltare extrem de important, precizând că autoritățile județene vor avea tot sprijinul din partea sa pentru a construi o rută nouă către aeroport: „Aglo­merația pe drumul european este deja mare, dar va fi și mai mare după ce cursele pe aeroport se vor înmulți, așa că dorim construirea – în perspectiva dezvoltării zonei de acolo – pe lângă calea ferată, la sud de aeroport, a unei centuri care să ducă din Baia Mare către aeroport, în colaborare cu Recea și Tăuții Măgherăuș, și cu ieșire spre Seini. Vom vedea unde exact va veni amplasată. Acesta va fi un început pentru a degreva zona de traficul intens. În plus, vom oferi în ambele părți ale acelui drum terenuri pentru dezvoltarea economică a zonei. Acele terenuri sunt ale Primăriei Tăuții-Măgherăuș”.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.