Noutăţi fiscale 2019

0
67

Cafeneaua Oamenilor de Afaceri

Camera de Comerţ şi Industrie Maramureş şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Maramureş au organizat, joi, 7 februarie, Cafeneaua Oamenilor de Afaceri cu tema „Noutăţi fiscale 2019”.

Seminarul a fost deschis de Florentin TUŞ, preşedintele CCI Maramureş, care a urat bun-venit participanţilor, la prima ediţie din acest an a întâlnirilor din domeniul fiscal, asigurându-i că seria de manifestări va continua şi cu alţi invitaţi dar şi cu alte probleme economice de dezbatere.
Desfăşurată la Centrul de Instruire şi Marketing, întâlnirea s-a înscris în sesiunile de informare şi instruire ale agenţilor economici asupra unor aspecte legislative naţionale, pe care CCI Maramureş le organizează în colaborare cu administraţia publică locală, cu serviciile publice deconcentrate din teritoriu şi cu alte entităţi. Operatorii economici au putut afla de la specialiştii AJFP Maramureş noutăţile legislative din domeniile de activitate proprii, precum şi schimbările survenite la sfârşitul anului trecut şi începutul acestui an. Doamnele Elena Lengyel şi Elena Borcea, consilieri în cadrul Biroului de Asistenţă pentru contribuabili ai AJFP, au răspuns la întrebările reprezentanţilor firmelor prezente la întîlnire.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.