Salarii mărite lunar cu 500 lei net la Aeroportul Internațional ”Maramureș”

0
120

Marți, 16 iulie 2019, în Cabinetul Președintelui Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea, a avut loc o nouă întâlnire între șeful administrației județene și șeful Sindicatului Aeroportului Internațional ”Maramureș”, Alexa Oane. Discuțiile au vizat forma de salarizare aplicată la Aeroportul Internațional și varianta creșterii veniturilor angajaților care activează aici.
”În urma discuțiilor pe care le-am avut cu președintele Gabriel Zetea, am stabilit o formă de salarizare a personalului angajat la Aeroport și trebuie să recunosc că instituția Consiliului Ju­dețean depune eforturi consistente pentru bunul mers al RA Aeroportul Internațional. Începând cu data de 1 iunie 2019, am reușit să obținem o creștere salarială lunară de 500 de lei net pentru fiecare angajat, urmând ca, după rectificarea bugetară sau la începutul anului viitor, să fim plătiți diferențiat, în funcție de responsabilități și de fișa postului. Am avut colegi care câștigau 1800 – 2000 de lei/ lună, iar acești bani care vor veni în plus la salariu sunt de mare folos”- a declarat Alexa Oane, șeful Sindicatului Aeroportului In­ternațional ”Maramureș”.

Gabriel Zetea: ”Profesioniștii de la Aeroport merită aprecierea noastră”
Între anii 2016 – 2018, salariile personalului au rămas neschimbate. Odată cu reluarea activității la 100% din capacitate a venit vremea ca aceste salarii nemajorate de foarte mulți ani să fie crescute, a precizat președintele Consiliului Județean Ma­ramureș, Gabriel Zetea. ”Avem profesioniști an­gajați la Aeroport, oameni serioși care merită aprecierea noastră și cărora trebuie să le oferim salarii competitive raportate la intenția de dezvoltare continuă a activității Aeroportului Internațio­nal. Nu sunt mulțumit de relația existentă între conducerea executivă a aeroportului și angajați și tocmai de aceea am acceptat o serie de întâlniri, în acest an, cu reprezen­tanții Sindicatului. În urma discuțiilor purtate am ajuns la câteva concluzii. În primul rând, dorim simplificarea organigramei Aeroportului, pentru a nu mai avea atât de multe funcții de director. Totodată, nu ne dorim creșteri salariale procentuale aplicate fiecărui angajat al Aeroportului, pentru că în acest fel ar beneficia cei care deja au bani mai mulți, fapt pentru care am propus creșteri salariale în sumă fixă de 500 lei net pentru fiecare angajat. Majoritatea salariaților Aeroportului Internațional au salarii care se învârt în jurul a 2.000 de lei, iar o creștere de 500 de lei înseamnă, procentual, o creștere a veniturilor cu 25%. În cazul directorilor care câștigă 5.000 de lei, creșterea este de numai 10%. În al treilea rând, am stabilit ca să introducem în politica salarială măsuri de per­formanță pentru anga­jații executivi, pentru cei care răspund la urgențe și cei care sunt dispuși să muncească peste program pentru deservirea curselor viitoare”, a precizat șeful administrației jude­țene.
(a.b.m.)

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.