Continuăm lista zonelor protejate natural de interes naţional, din Maramureş, cu două obiective interesante. Ambele superbe, ambele bine conservate, dar unul din ele urmează să…dispară.
Iezerul Mare nu este lacul glaciar din Munţii Cindrel, ci mlaştina din Munţii Igniş. “Aria protejată reprezintă o zonă umedă (un ochi de apă drenat de pâraiele Valea Zăvoare și Valea Cheii) înconjurat de mlaștini oligotrofe, ce adăpostește o vegetație (relicte glaciare) diversificată specifică turbăriilor, constituită din specii de ligularia, iarbă albastră, ruin, târsă, vuitoare, rogojel, ruginare, bumbăcăriță, săbiuță, sclipeți, roua-cerului, pipirigul-cerbilor, coada-racului, curechi de munte, merișor, afin vânăt, răchițeauă, bozățel, rotunjoare și o faună reprezentată de o gamă variată de mamifere, păsări și reptile”, arată pagina dedicată. Turbăria cu ochi de apă în mijloc, de pe platoul Munţilor Igniş e bine conservată, dar total nesemnalizată. Cel mai uşor ajungi la ea de pe drumul din Sat Şugatag spre păşunea Tătaru, dacă ştii ce cauţi.
Cheile Tătarului nu sunt cele din munţii Bucegi… ci defileul nostru raritate naţională, din andezit, din viitorul baraj Runcu. „Cheile se întind pe o lungime de 700 sute de metri și sunt singurele chei în andezit din țară. Stâncile înalte dau un aspect sălbatic și deosebit de pitoresc zonei, dar cu toate acestea cheile sunt destul de puțin cunoscute ca atracție turistică. Pe același pârâu este în construcție un lac de acumulare cu baraj din anrocamente. Finalizarea acestui baraj va duce la acoperirea de ape a zonei cheilor”, scrie pagina dedicată, dar am extras greşelile… „Sunt în amonte de confluenţa văilor Runcu şi a Brazilor, aşezate fiind pe valea Brazilor. Vor fi parţial inundate, la finalizarea şi umplerea barajului”, spune montaniardul Ionică Pop, care observă, la fel ca la Iezerul din vecinătate, lipsa oricăror semnalizări sau informaţii referitoare la rezervaţie. Iată una dintre cele mai frumoase zone protejate ale Maramureşului, cu… termen de expirare evident. Ele urmează să dispară. Altfel spus, ar cam fi timpul să le vedeţi. Ca să prindeţi ideea, trebuie să coborâţi la ele, să urcaţi pe ele în sus, să săriţi din piatră-n piatră, să staţi la baza pereţilor uriaşi de andezit, apoi să ieşiţi în micuţa deltă. După apariţia luciului de apă, aici se va face turism, cu siguranţă, dar cheile nu vor mai fi decât o vagă amintire. Asta dacă nu se decide umplerea parţială, pentru salvarea zonei protejate, care, de altfel, în ciuda vecinătăţii cu o carieră de piatră, cu un şantier ce datează din anii 80, cu o păşune folosită mult şi cu tăieri serioase, s-a păstrat excelent!
