Un tânăr băimărean, producător asociat al celui mai scump film românesc

0
635

Efervescența de filme românești bune continuă. Una dintre cele mai de succes producții autohtone va reveni pe marile ecrane, “Miami Bici 2” fiind așteptat cu sufletul la gură de românii care au gustat în număr record și pe deplin prima parte a acestui film. În postura de producător asociat îl regăsim pe Michael Dolha, băimărean la origine, un tânăr cu o spectaculoasă pregătire profesională și carieră în plin avânt. Încrezător în reușita noii producții, regizate de celebrul Jesús del Cerro, Michael Dolha oferă, în exclusivitate, câteva detalii din culisele filmărilor făcute pe tărâm american, concentrând în câteva răspunsuri munca uluitoare a întregii echipe producătoare care dă viaţă celui mai scump film românesc făcut vreodată.

• un proiect românesc cu foarte mult potențial

Reporter: Ești “primul care a riscat”, după cum te-a caracterizat Codin Maticiuc, în acest film, o peliculă care, doar după nume deocamdată, se anunță un succes comercial. Ce te-a determinat să accepți această provocare, de a fi producător asociat?
Michael DOLHA: L-am întâlnit pe Codin prima dată în decembrie 2021, la o cafea, aici, în Los Angeles, și chiar din primele 10 minute m-a convins că vrea să realizeze cel mai mare și cel mai ambițios film românesc făcut vreodată. Dar, ca la orice film, ai nevoie de o echipă de oameni cu experiență care te vor ajuta să aduci la viață acel scenariu, care nu sunt decât niște cuvinte scrise pe o pagină până ce regizorul strigă “Acțiune!” Sunt mai multe motive care m-au determinat să accept această provocare, două dintre ele fiind faptul că este un proiect românesc cu foarte mult potențial și pentru că a fost programat să se filmeze tocmai în orașul în care locuiesc de opt ani, Los Angeles. Regizorul filmului este Jesús del Cerro, cel care a regizat primul “Miami Bici”, filmul “Ramon” și multe alte proiecte de succes din România.

R.: Primul film, “Miami Bici”, a fost primit cu mult entuziasm de publicul românesc: a stabilit atunci un record în cinematografia autohtonă chiar din primul weekend al lansării și s-a clasat pe primul loc în box-office, o premieră pentru producțiile româ­nești. Ce speranțe sunt de la filmul cu numărul doi?
M.D.: Deși recordul pe care l-a stabilit primul film a fost depășit, între timp, de alte filme românești precum „Team­building” și „Haita de Acțiune”, în opinia mea „Miami Bici” va rămâne în istoria cinematografiei românești deoarece acest film a dat startul unui val de filme comerciale pe care publicul din România le aștepta de mulți ani. Avem speranțe mari de la „Miami Bici 2” pentru că acest film a fost gândit și pregătit la o scară mult mai mare decât cel precedent. Este un film cu un buget mai mare, mai mulți actori, mai multe locații, dar și foarte, foarte multe surprize pe care le veți vedea pe marile ecrane.

• cele mai multe scene, filmate în locații foarte cu­nos­cute din Los Angeles

R.: Care e firul epic al filmului “Miami Bici 2”?
M.D.: La fel ca și în prima parte, firul epic îi urmează pe Bilă și Piciu în călătoria lor de a se îmbogăți cât mai repede și cât mai ușor posibil, dar se pare că ghinionul lor din Miami îi urmează până și în Los Angeles. Călătoria lor în acest film este una cu foarte multe peripeții, astfel încât vor ajunge până și în Las Vegas, fugăriți de mafioți. Nu pot să vă dau mai multe detalii în legătură cu firul epic deoarece aș strica zecile de surprize pregătite pentru voi din acest film.

R.: Ne poți dezvălui câteva detalii logistice și tehnice? Care e distribuția? Unde s-a filmat? Cum s-au ales locațiile? Cât timp au durat filmările? Ce buget s-a alocat?
M.D.: Sigur! Majoritatea scenelor au fost filmate în locații foarte cunoscute din LA, cum ar fi: Walk of Fame, Hollywood Sign, Bevery Hills, Venice Beach, dar și în locații din afara orașului, precum Las Vegas și Mojave Desert. Filmările au durat puțin peste o lună și distribuția este prea mare pentru a putea fi enumerată deoarece conține până și dubluri pentru cascadoriile personajelor principale din film. În viitorul apropiat veți afla de un actor foarte cunoscut din Statele Unite care face parte din acest proiect, dar deocamdată nu am voie să dezvălui mai multe informații. Deși tocmai ce am terminat filmările din Los Angeles, mai urmează o săptămână de filmări la București unde Jesús del Cerro va turna ultimele scene rămase, deci nu pot să vă dau o cifră exactă în legătură cu bugetul. Ceea ce pot să vă spun este că “Miami Bici 2” este cel mai scump film românesc făcut vreodată.

• „fac tot posibilul să avem o premieră a filmului și în Baia Mare”

R.: Ce provocări au apărut de-a lungul filmărilor?
M.D.: Vă pot mărturisi că au apărut foarte multe provocări de-a lungul filmărilor, dar preferata mea este, cu siguranță, o mică tornadă din deșert care a luat cu asalt corturile noastre și echipamentele de filmat chiar înainte ca Jesus să apuce să strige “Acțiune!” Provocarea aceasta ne-a întârziat a doua parte din ziua 17 de filmare, ceea ce aproape ne-a costat finalul filmului pe care l-am turnat în ultimele secunde de soare.

R.: Când vom putea vedea filmul pe marile ecrane în România? Dar pe serviciile de streaming video?
M.D.: “Miami Bici 2” este programat să apară în cinematografele din țară iarna aceasta, undeva prin decembrie. Nu vă putem promite o dată exactă deoarece totul depinde de cum decurg lucrurile în post producție. Anul viitor veți putea viziona filmul și pe Netflix, dar eu vă recomand să nu așteptați și să îl vedeți așa cum a fost intenționat să fie vizionat, pe marile ecrane.

R.: Să ne așteptăm la o lansare aparte, în orașul natal, Baia Mare?
M.D.: Fac tot posibilul să avem o premieră a filmului și în Baia Mare, dar din păcate asta depinde de întreaga echipă, nu doar de mine. Dacă reușesc să îi conving pe Codin, Matei şi Jesus să vină la noi acasă, vă voi ține la curent!

• “ne vom revedea, din nou, în cinema­to­gra­fele din România”

R.: Cum e să fii, în același timp, producător, regizor, investitor?
M.D.: De când am început facultatea la New York Film Academy în 2015, am știut că voi avea mai multe “șepci” în industria filmului. Da, iubesc regia și asta îmi doresc să fac toată viața, dar pe lângă regie m-am îndrăgostit între timp și de producție, scenarii și businessul din spatele filmelor. A avea mai multe roluri într-un proiect de film înseamnă a avea mai mult stres pe umerii tăi, deoarece responsabilitățile tale se dublează sau chiar triplează, dar norocul meu e că m-am împrietenit foarte bine cu stresul și nu mi-e frică niciodată de el.

R.: Ești tânăr, dar CV-ul tău este deja impresionant: absolvent New York Film Academy, licență susținută la studiourile Warner Bros din Los Angeles, un scurtmetraj (Hayley) apreciat, nominalizat și premiat în lume. Cum e să fii angrenat în universul cinematografic de la Hollywood?
M.D.: Mulțumesc frumos! Dacă mi-ar fi spus cineva acum 10 ani că voi avea aceste realizări până la vârsta de 26 de ani, probabil că nu l-aș fi crezut. Știam de mic că îmi plac filmele și că, într-o zi, aș vrea să fac și eu unul, dar abia în anii de liceu acest gând a devenit un posibil plan. Cu sprijinul și sfaturile tatălui meu, am decis, la 18 ani, ca acest plan să devină realitate și, de atunci, nu mă gândesc la nimic altceva decât la filme și scenarii.

R.: Care sunt planurile tale de viitor? Ce pregătești?
M.D.: Am foarte multe planuri de viitor în lumea cinefilă, unul dintre ele fiind să aduc la viață câteva scenarii pe care le-am scris deja și, cu foarte multă muncă, sunt sigur că, după “Miami Bici 2”, ne vom revedea, în cinematografele din România. Ținem aproape!

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.