Ieri, la Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” din Baia Mare, Asociaţia PARTES şi Asociaţia ESPERANDO au organizat manifestarea „Animalele în rol de terapeuţi. Întâlnirea profesioniştilor care folosesc terapiile cu animale”. Acţiunea a avut loc în cadrul proiectului „Terapii asistate de animale de companie. Învăţând cu ei”, finanţat de Comisia Europeană prin programul Învăţare pe tot parcursul vieţii – Parteneriate de Învăţare Grundtvig. Evenimentul a început cu vizionarea unui film realizat la orele de terapie cu cai, după care au avut loc discuţii, moderate de Daniel Filipaş, preşedintele Asociaţiei Esperando.
Terapia cu animale (în special cu cai şi câini) este destinată persoanelor cu dizabilităţi. În ceea ce priveşte caii, pe lângă hipoterapia pentru persoanele cu dizabilităţi, mai există călăria terapeutică şi călăria ca sport. Călăria terapeutică se adresează persoanelor sănătoase care doresc să-şi gestioneze mai bine emoţiile, să aibă o mai mare încredere în sine, să-şi depăşească anumite fobii, anumite limite. Sandu Sabău, hipoterapeut, a povestit: „Am avut un caz, o pianistă foarte bună, laureată, dar care avea un trac fantastic atunci când intra pe scenă. A început să practice călăria terapeutică, iar după o vreme a reuşit să îşi stăpânească emoţiile şi să ajungă să creadă că emoţiile sunt bune, până la o anumită limită. Ele te ajută să te concentrezi mai bine şi sunt benefice”. Călăria terapeutică poate avea şi alte efecte benefice, vindecând depresiile, anxietatea, deficitul de atenţie. Un alt procedeu este intervenţia asistată de animal, care înseamnă că animalul nu intervine propriu-zis în terapie. În acest caz, copilul face lecţii de matematică, logopedie etc., iar animalul este un intermediar, un facilitator prin simpla sa prezenţă.
Revenind la hipoterapie, Sandu Sabău atrage atenţia asupra faptului că „a pune un om pe cal nu înseamnă hipoterapie”. Din contră, poate fi chiar periculos ca un nespecialist să lucreze cu cai, acest lucru putând da naştere la fobii sau la atacuri de panică. Hipoterapia se practică încă din antichitate, în vechea Grecie având rolul de a vindeca soldaţii care se întorceau răniţi din război. Astăzi, hipoterapia este foarte apreciată, însă şi dificil de realizat şi costisitoare. Un centru de hipoterapie are nevoie de hipoterapeuţi, chinetoterapeuţi, psihologi, aşadar un personal foarte numeros. Cu toate acestea, există ţări în care hipoterapia este foarte dezvoltată. Pentru a avea un oarecare control asupra efectelor hipoterapiei, pacientul trebuie supus de la început unei evaluări, trebuie fixat un obiectiv, iar după câteva luni se cere o reevaluare. Rezultatele evaluării nu sunt, totuşi, foarte exacte, dat fiind că copilul nu urmează doar hipoterapia, ci de obicei urmează concomitent şi alte terapii: chinetoterapie, terapie prin dans etc.
Nu orice animal este potrivit pentru terapie. Calul trebuie evaluat înainte de a fi declarat apt pentru terapie: el trebuie să nu se sperie de zgomote (de exemplu, spargerea unor baloane), de flash-urile de lumină (blitz-ul aparatului foto), de lovituri (o minge care îl loveşte), de alte tratamente mai puţin blânde (copii care îl trag de păr etc.) Aceleaşi lucruri se urmăresc şi în cazul câinilor. Ei trebuie să fie cât mai docili, fapt pentru care nu se vor folosi niciodată pentru terapie rasele considerate agresive.
Hipoterapia are multiple efecte benefice. Un copil cu dizabilităţi fizice, odată urcat pe cal, are o senzaţie de putere atunci când îşi dă seama că poate controla un animal mult mai mare decât el. Această experienţă îi oferă o postură mai bună, un echilibru mai stabil, un mers mai sigur, mai multă încredere în sine, disponibilitate la cooperare, deschidere spre nou şi spre ceilalţi, dorinţa de a se exprima şi chiar rezultate mai bune la şcoală.
În principiu, nu doar caii şi câinii se pot folosi pentru terapie, ci şi alte specii de animale: măgari, pisici, delfini, reptile, păsări, peşti.
