Profitînd de noile tehnologii furnizate de telefoanele inteligente şi tablete, adolescenţii petrec tot mai mult timp navigînd pe internet, iar de cîţiva ani au la îndemînă reţele de socializare, precum Facebook care îi ajută atît să comunice, cît şi să-şi facă prieteni noi. În vreme ce unii psihologi spun că o activitate intensă în spaţiul virtual poate degenera în adicţie, alţi specialişti punctează faptul că acest tip de interacţiune e ceva firesc pentru timpurile pe care le trăim.
· „aşa era înainte ceaiul de la ora cinci”
Reporter: Unii psihologi etichetează reţeaua de socializare Facebook ca fiind „dependenţa secolului XXI”. Există o astfel de adicţie?
Maria-Cristina OANEA: În ceea ce priveşte această reţea de socializare, eu sînt ceva mai futuristă, în sensul că putem vorbi de dependenţă doar în cazul în care apare o detresă (stare critică, n.r.) la nivel comportamental, afectiv, emoţional, adică utilizatorii fac orice pentru Facebook, iar dacă nu au conexiune la internet, chiar şi noaptea, intră în stare de panică. Ceea ce cred eu că nu se întîmplă, iar astfel de afirmaţii sînt puţin exagerate. Pentru a vorbi de adicţie înseamnă ca oamenii să îşi dorească din ce în ce mai mult ceva. Iar eu încă nu am auzit pe cineva care nu a putut dormi noaptea întrucît nu s-a conectat la Facebook. Apoi, trebuie să ne uităm cu atenţie pe calendar: da, sîntem în secolul XXI, dar o astfel de reţea e ceva normal pentru socializare aşa cum era înainte ceaiul de la ora cinci. Doar că acum această socializare e mai extinsă, e la o scară mai mare şi implică factori moderni (tehnologie, fotografii etc.). Dar e un efect al timpurilor pe care le trăim. E bine să ne gîndim la faptul că noile generaţii, copiii, se nasc cu aşa ceva, cresc cu Facebook. Pentru ei, reţelele de socializare, că doar sînt mult mai multe, ţin de normalitate precum apa de la robinet. Iar fără ele nu mai putem trăi. În concluzie, faptul de a socializa virtual nu implică neapărat dependenţa.
· o reţea îndemînoasă
M.C.O.: Faptul de a căuta prieteni, de a-ţi expune noile achiziţii ori de a-ţi face reclamă nu înseamnă adicţie în special datorită faptului că, pentru Facebook, nu dai bani şi nu te afectează financiar. Dacă ar fi vorba de adicţie, ar însemna că, în fiecare zi, utilizatorii ar avea nevoie de o cantitate tot mai mare pentru a putea să-şi satisfacă o plăcere. Dar aici nu vorbim de plăcere, ci de o necesitate, de mediul în care am ajuns să trăim. Putem spune că reţelele de socializare sînt o utilitate în ziua de astăzi şi trebuie să ne gîndim că felul de a gîndi, inteligenţa, cogniţiile celor mici, ale copiilor, sînt structurate altfel. Degeaba încercăm să îi sustragem pentru că le stricăm cursul natural şi firesc. Putem spune că Facebook-ul a devenit ceva esenţial. În plus, e îndemînos: te anunţă cu privire la zilele de naştere, evenimente etc.
R.: E normal ca utilizatorii să-şi coreleze constant activităţile reale cu cele virtuale?
M.C.O.: Fiecare îşi cunoaşte prietenii virtuali şi numărul acestora. Iar „informarea” cercului de prieteni asupra faptul că ai ieşit la cafea e firesc. Tocmai acesta e scopul Facebook-ului: de a socializa. Cîteodată, prinde bine. Spre exemplu, unii se regăsesc în acelaşi loc fără o planificare.
· pericolele spaţiului virtual
M.C.O.: Dar fiecare postează în funcţie de personalitate, de temperament, de caracter: unii sînt mai timizi, alţii – extrovertiţi. Totuşi, e bine să nu fim aberanţi, să nu ducem la extrem acest comportament pentru că nu e cazul.
R.: Ce înseamnă „extrem”?
M.C.O.: Extrem ar fi să nu mai dormi nopţile din pricina reţelei, să nu mai mănînci, să suferi pentru că ori nu nu te conectezi la reţea, ori pentru ceea ce se întîmplă sau nu în mediul virtual. Dar eu încă nu am întîlnit nici un astfel de caz şi nici nu cred că există. Da, într-adevăr, se pierde ceva mai mult timp pe internet, dar la psihoterapie se poate discuta despre gestionarea timpului, despre ce ar trebui să caute fiecare pe Facebook.
R.: Sînt periculoşi prietenii virtuali?
M.C.O.: Deşi te împrieteneşti cu imagini fictive ale utilizatorilor, aceştia nu pot fi periculoşi, tocmai pentru că sînt virtuali. Pericolul real apare însă în cazul pedofililor care, prin intermediul reţelelor de socializare, îşi atrag victimele, iar mai tîrziu situaţia poate degenera în viol, agresiuni sexuale. Şi asta pentru că, pînă la o anumită vîrstă, copiii nu pot distinge, nu au achiziţionat limbajul asertiv. De aceea, copiii trebuie controlaţi şi învăţaţi că, dacă apar cereri dubioase de întîlnire, părinţii trebuie anunţaţi.
