Legea interzice donaţiile şi plăţile suplimentare către medicii din spitalele de stat

0
736

Medicii angajaţi în spitalele din sistemul public de sănătate nu au voie să primească de la pacienţi plăţi suplimentare sau donaţii, conform unei decizii a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ).
Judecătorii au hotărât, prin documentul menţionat, că medicii angajaţi cu contract de muncă în spitalele din sistemul public de sănătate nu pot să primească plăţi suplimentare sau donaţii, chiar dacă pacienţii au dreptul, conferit de lege în prezent, de a recompensa medicii sau spitalele în care au fost trataţi. Legea drepturilor pacientului prevede că pacienţii au posibilitatea de a oferi angajaţilor sau unităţii în care au fost îngrijiţi plăţi suplimentare sau donaţii, atât timp cât legea este respectată. Totuşi, Curtea a subliniat că, în acelaşi timp, legislaţia în vigoare interzice angajaţilor din spitalele de stat primirea plăţilor suplimentare sau a donaţiilor. Deciziile date de Înalta Curte sunt obligatorii pentru toate instanţele de la momentul publicării acestora în Monitorul Oficial. În cazul de faţă, legea se află în vigoare din data de 5 august 2015.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.