Adormirea Maicii Domnului

0
606

Praznicul Împărătesc al Adormirii Maicii Domnului este una dintre cele mai vechi sărbători închinate Maicii Domnului, stabilită în 15 august încă de la anul 600. În popor, sărbătoarea mai este numită Sfântă Mărie Mare, prin aceasta dorindu-se să se arate evlavia credincioşilor faţă de Născătoarea de Dumnezeu. Maica Domnului nu a murit, Ea a Adormit doar, iar la înmormântarea Ei, Sfinţii Apostoli au fost aduşi pe norii cerului din toate părţile lumii de unde propovăduiau învăţăturile Mântuitorului Hristos. Singurul care nu a fost prezent la Prohodul Maicii Domnului a fost Sfântul Apostol Toma, cel care a cerut să pipăie rănile Mântuitorului, sosit cu trei zile mai târziu, iar când a cerut să vadă trupul adormit al Maicii Domnului, în mormânt, acesta era gol, pentru că Maica Domnului a fost înălţată la Cer de Fiul Său şi Mântuitorul nostru. În privinţa Adormirii Maicii Domnului şi a ridicării Ei la Cer, Sfânta Tradiţie a Bisericii Ortodoxe şi Sfinţii Părinţi sunt unanim de acord, deci toate acestea sunt adevărate. Maica Domnului a fost fără de păcat, de aceea a fost aleasă ca Născătoare de Dumnezeu.
Multe mănăstiri şi biserici au hramul la această sărbătoare împărătească, iar la mănăstiri se organizează tradiţionalele pelerinaje. Practic nu există parohie din care câţiva credincioşi să nu fie prezenţi la hramul uneia din mănăstiri la această importantă sărbătoare închinată Maicii Domnului.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.