Jandarmii maramureşeni, în misiuni la sfîrşitul acestei săptămîni

0
566

Peste 150 de  jandarmi vor asigura măsurile de ordine şi siguranţă publică pe timpul manifestărilor cultural-artistice, sportive şi religioase ce vor avea loc  în perioada 21-23 august, pe raza judeţului nostru.
Jandarmii maramureşeni vor asigura ordinea publică la manifestările cultural-artistice organizate în această perioadă pe raza judeţului nostru, respectiv la „Festivalul antic „Aeternus Maramoroseinsis” de la Sighetu Marmaţiei,  Festivalul „Duruşa Summer Hills”, „Festivalul Gulaşului” la Ocna Şugatag, „Fiii satului la Şieu”, „Fiii satului” şi Festivalul „Roza Rozalina” la Rozavlea, „Ziua Porţilor Deschise” – organizată de către Serviciul Judeţean de Ambulanţă Maramureş şi la evenimentul „Koudos Tour Romania” de la Aeroportul Baia Mare.
De asemenea, duminică, 23 august, jandarmii vor asigura măsurile de ordine şi siguranţă publică pe timpul meciului de handbal masculin dintre echipele HCM Minaur Baia Mare şi CS Dinamo Bucureşti, care va avea loc în incinta Sălii Polivalente „Lascăr Pană” din municipiul Baia Mare, cu începere de la ora 11.15.
Pentru ca manifestările să se desfăşoare în condiţii de siguranţă, jandarmii vor fi prezenţi în mijlocul cetăţenilor prin misiuni specifice de asigurare a ordinii şi liniştii publice, urmărindu-se cu precădere soluţionarea în mod operativ a sesizărilor primite. Echipajele de jandarmi vor acţiona cu preponderenţă pentru prevenirea apariţiei unor incidente sau stări tensionate, dar şi pentru depistarea persoanelor care săvîrşesc fapte contravenţionale sau penale. De asemenea, echipajele de jandarmi vor menţine o legătură permanentă cu reprezentanţii organizatorilor pentru soluţionarea operativă a oricărui incident ce poate tulbura buna desfăşurare a manifestărilor.

Comportament neadecvat

Subofiţerii jandarmi aflaţi în timpul serviciului de patrulare pe raza municipiului Baia Mare vineri, 21 august, în jurul orei 04.30, s-au deplasat în urma unei sesizări telefonice la Unitatea de Primiri Urgenţe, situată pe strada  G. Coşbuc din Baia Mare, unde o persoană făcea scandal. A fost identificat M.B., de 23 ani, care fiind sub influenţa băuturilor alcoolice, a găsit să-şi exprime nemulţumirea faţă de îngrijirile medicale ce i-au fost acordate, prin adresarea de expresii jignitoare şi injurii personalului medical. Acesta a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 1.000 lei.

Sancţionată pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice

Un echipaj de jandarmerie aflat în timpul serviciului de patrulare pe raza municipiului Baia Mare a fost solicitat ieri, 21 august, în jurul orei 00.30, să se deplaseze la un imobil situat pe strada Horea din localitate, unde o persoană deranja liniştea locatarilor prin muzică la intensitate ridicată. A fost identificată N. K., de 51 ani, din Baia Mare, care a fost sancţionată contravenţional de către jandarmi cu amendă în valoare de 500 lei, pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.