Ambulanţa 112 merge şi la apelurile false!

0
1128
Prezentarea ambulanţei de tip A2 (transport pacienţi)

Sarcina Serviciului judeţean de Ambulanţă Maramureş (manager Ligia Micle) este să vină întotdeauna şi tuturora în ajutor atunci cînd o cer prin telefonul 112. Dar multe apeluri sînt nejustificate şi chiar false. Unii se “joacă” întrebînd la 112 cum este vremea în Baia Mare.
Alţii cheamă ambulanţa şi atunci cînd se taie la un deget, mărunţind ceapa de rîntaş. Sau o lehuză s-a speriat şi a chemat salvarea pentru că nou-născutul nu reacţionează cînd este strigat (bebeluşii nu aud pînă pe la 30 de zile de viaţă). Dacă chemăm ambulanţa pentru un om beat „mort”, acesta va fi dus la spital, va primi o perfuzie şi va fi ţinut cîteva ore pe un pat din secţia de urgenţă, ocupînd locul unui om cu adevărat bolnav.
Cazul medical de urgenţă în care trebuie să sunaţi la 112 este acela în care o persoană este inconştientă; este pe cale să-şi piardă cunoştinţa; are febră peste 38-39 de grade (copii, bătrîni); are dureri ascuţite şi puternice în piept de mai mult de 5 minute (poate fi atac de cord); respiră cu dificultate, are buze vinete şi nu poate rosti decît cîteva cuvinte; are vărsături şi diaree severă, nu urinează, are ochi înfundaţi în orbite şi buze uscate; a căzut de la înălţime şi nu se poate mişca; prezintă arsuri severe; s-a înecat cu alimente sau băutură, nu poate respira, nu poate vorbi şi se învineţeşte la faţă (pînă la venirea ambulanţei, se face manevra Heimlich); persoana face convulsii, deşi nu suferă de epilepsie; tuşeşte sau varsă sînge; s-a intoxicat cu medicamente sau alte substanţe chimice; are dintr-o dată tulburări de vorbire; face alergie gravă după consumul de ciuperci, substanţe, anumite alimente precum arahidele sau fructele de mare; a fost muşcat de un şarpe sau de un animal bolnav de rabie, sau înţepat de albine sau viespi şi are semne de alergie severă; cînd o femeie însărcinată are dureri abdominale, dificultăţi respiratorii sau durere acută în piept; un diabetic prezintă simptome de comă hipoglicemică; chemăm ambulanţa şi atunci cînd o persoană s-a electrocutat; cînd a suferit o fractură şi are dureri acute; dacă o persoană este pe cale să se înece sau a suferit un accident nautic; dacă persoana este rănită grav; dacă prezintă hipotermie în urma expunerii prelungite la frig; dacă persoana tinde să se sinucidă sau a încercat să-şi ia viaţa.

Medicii au intervenit de “urgenţă” pentru băimărenii care au participat la “Ziua porţilor deschise”
Medicii au intervenit de “urgenţă” pentru băimărenii care au participat la “Ziua porţilor deschise”

În aceste cazuri de sănătate fizică sau psihică afectată, sunaţi la 112 şi răspundeţi cu calm (ceea ce nu este uşor în aceste situaţii) la întrebările operatorului. Dacă apelul este considerat o urgenţă majoră, va veni un echipaj SMURD – Pompieri. Urmează un al doilea set de întrebări, puse de data aceasta de medicul de la dispecerat, care va stabili tipul de echipaj medical alertat. În caz de urgenţă majoră, trebuie să rămîneţi în legătură telefonică cu dispeceratul şi să efectuaţi manevrele recomandate de medic, pînă la venirea salvării.
Există 6 tipuri de ambulanţe: cu un medic şi un ambulanţier pentru consultaţie de urgenţă la domiciliu; ambulanţă pentru transport pacient/pacienţi la spital, cu echipaj format din doi ambulanţieri; ambulanţă cu un asistent medical şi ambulanţier; ambulanţă cu un medic cu atestat în urgenţe prespitaliceşti, un asistent şi un ambulanţier; ambulanţa cea mai dotată are un medic specialist de urgenţă, un asistent medical şi un ambulanţier.

Ioan ALBU

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.