Călin Bota – un liberal pentru Baia Mare

0
1456

Economistul Călin Bota, contabil şef al Ocolului Silvic Municipal RA Baia Mare, s-a născut în 7 iulie 1976. În 1994 a absolvit Colegiul „George Bariţiu”, iar în 1998 Facultatea de Ştiinţe Economice – specializarea finanţe-asigurări din cadrul Universităţii Oradea. Este absolvent de Master în management financiar, contabil şi juridic, din anul 2000 şi membru CECCAR (expert contabil) din 2007. Căsătorit cu doamna Mihaela, angajată la APIA, este tatăl Mariei Ilinca, de trei ani şi nouă luni. Cariera politică a domnului Bota este şi ea semnificativă: membru PNL din 2000; consilier municipal din 2008; viceprimar al Băii Mari între 2010 şi 2011; secretar general şi membru în biroul permanent al PNL Maramureş. Călin Bota este unul dintre liberalii care vizează, cu girul colegilor, postul de primar al Băii Mari.

D-le Bota, sînteţi consilier local de mai bine de şapte ani, perioadă în care aţi fost şi viceprimar, timp de cinci luni. Ce v-a preocupat în principal?
• „Profesia mea este cea de economist, de om al cifrelor. M-a preocupat prin urmare să fac tot soiul de calcule care să ducă la un echilibru al cheltuielilor din banii publici, care să se reflecte în nivelul de trai al celor pe care i-am reprezentat. Şi cultura, şi sportul sînt importante, dar cel mai important este să creezi locuri de muncă, să creezi un cadru legislativ propice oamenilor de afaceri, pentru a-i atrage în zona ta. Apoi, se poate investi şi în cultură şi sport. Aproape toţi marii artişti au fost săraci, dar au fost susţinuţi de oameni potenţi financiar”.

Dacă aţi fi primarul Băii Mari, care ar fi prioritatea nr. 1?
• „Incontestabil, infrastructura, şi nu mă refer doar la drumuri, utilităţi şi şcoli, spitale, ci şi la un parc industrial. Acest lucru l-am avut în vedere încă din perioada în care am îndeplinit funcţia de viceprimar. Ar trebui ca Baia Mare să aibă un parteneriat cu comunele din preajmă, Dumbrăviţa, Groşi, Recea, şi cu oraşul Tăuţii Măgherăuş, acolo unde firme importante au investit milioane de euro. Vorbesc în cunoştinţă de cauză: încă nu avem, la nivel de municipiu, studii de fezabilitate în acest sens. Mai mult, s-au impus anumite restricţii la transportul unor materiale pe raza municipiului, care afectează chiar sectoarele de activitate tradiţionale, specifice Băii Mari.  După felul în care se schimbă regulile jocului economic în Baia Mare este dificil să convingi marii investitori să ia decizii privind amploarea unor unităţi productive în municipiul nostru. Mediul economic trebuie susţinut, întrucât de acolo vine seva din care se hrăneşte şi cultura, şi sportul, şi sănătatea, şi învăţămîntul. Din păcate, nu se face suficient în vederea susţinerii mediului de afaceri şi cred că relaţia cu oamenii de afaceri trebuie asigurată şi întreţinută printr-o permanentă comunicare”.

D-le Bota, ce mesaj aveţi pentru băimăreni?
• „Le mulţumesc în mod deosebit pentru relaţia pe care au avut-o, în ultimii ani, cu Partidul Naţional Liberal. Cred că avem capacitatea de a face ceea ce am promis ca politicieni. Cred, în aceeaşi măsură, că PNL va fi primul partid politic pe scena maramureşeană şi după 2016. Sînt convins că vom obţine cel puţin opt mandate de consilieri municipali în Baia Mare. Le mulţumesc maramureşenilor că-şi păstrează încrederea în liberalism, singurul curent politic ce poate duce la progresul societăţii noastre”.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.