Oamenii politici ne spun că agricultura are nevoie de cooperativizare, de asociere, de grupuri de producători. Însă realitatea le infirmă părerile, deoarece nimeni nu doreşte astfel de forme. Există în Maramureş cîteva grupuri de producători, însă nici unul nu funcţionează, sînt forme fără fond. Se pune întrebarea de ce micii fermieri, ţăranii şi gospodarii din sate nu vor să se asocieze. Deoarece nu ar avea nimic de cîştigat, ba piedicile şi dificultăţile de organizare şi conducere a unei cooperative agricole de producţie ar fi mai mari decît avantajele.
Nimeni nu este atît de naiv încît să susţină cooperativele agricole de producţie, decît … politicienii, care folosesc CAP-ul ca pe un fel de ţintă falsă, ce generează aplauze la discurs. Dă bine să îi îndemni pe micii fermieri să se organizeze în grupuri de producători, deşi în realitate vor avea handicapuri fiscale faţă de vînzarea liberă pe piaţa ţărănească. Este drept că statul ar cîştiga mai mult de pe urma cooperativelor şi fiscul ar încasa mai uşor impozitele de la un singur şi mare contribuabil pe sat, CAP-ul, decît de la o mie de mici contribuabili.
Problema însă se rezolvă încet-încet prin vînzarea, cumpărarea şi comasarea terenurilor. Apar tineri interesaţi de agricultură, care iau credite sau folosesc economiile părinţilor întorşi din Occident şi accesează fonduri europene, ei sînt cei interesaţi să cumpere terenuri agricole, alături de capitaliştii pentru care 5.000 de euro/ha este o investiţie ieftină în perspectiva următorilor decenii, cînd criza alimentară va înzeci preţul. Sfatul pe care ministrul ar trebui să-l dea ţăranilor ar fi să nu-şi vîndă terenurile, să nu le cooperativizeze, ci să le lucreze, pentru a-şi acoperi necesarul de hrană în familie. Ministrul ar putea să susţină fermele de subzistenţă, deoarece produc aproape tot laptele ţării, ouăle de casă, carnea gustoasă, legumele şi fructele tradiţionale. Ţăranii culeg ciupercile şi fructele de pădure – de care profită orăşenii şi exportatorii. Agricultura convenţională, bazată pe pesticide şi îngrăşăminte chimice, ar trebui descurajată, subvenţiile să fie mai mici decît pentru agricultura durabilă, ceea ce ministrul actual nu face.
Politica Agricolă Comună 2014-2020 recunoaşte importanţa micilor ferme şi trasează o direcţie de viitor în favoarea acestora. Nu descurajează agricultura convenţională, populaţia lumii a urcat la 7 miliarde de oameni, nevoia de hrană este evidentă, se spune că în următorii 50 de ani se va dubla, fenomenul fiind global.
În mod natural, în fiecare sat apar agricultori care lucrează peste 10 ha de teren, ca persoană fizică. Aceştia plătesc impozit pe venitul agricol, de 16%. Dar statul tot nu este mulţumit, ar dori ca aceşti ţărani să se înregistreze la Fisc şi la Oficiul Registrului Comerţului, ca plătitori de TVA şi de impozit pe profit, să înfiinţeze CAP-uri (în fapt, SRL-uri), cu cenzori şi administratori controlaţi de instituţiile de stat. Ţăranul nu poate fi controlat, ceea ce îl supără pe ministrul agriculturii. Inspectorii agricoli, veterinari, fiscali, de protecţia muncii, n-au acces în curtea ţăranului, aşa cum au în fermele comerciale şi supuse controlului de stat. Ceea ce îl loveşte pe domnul ministru la orgoliu.
În politica agricolă comună se vede o schimbare, în strategie UE susţine fermele mici, dar practic le acordă subvenţii substanţiale fermelor mijlocii. Această contradicţie, între ce susţine şi ce face, descalifică PAC din categoria de act politic logic. Şi totuşi, cel puţin teoretic, măcar UE încurajează fermele cu teren şi animale în grajd, în care muncesc fermierul şi familia sa. Nu cooperativizarea, ca ministrul nostru.
