Aşa au numit cunoscătorii hramul de duminică, de la Mănăstirea Habra din Groşi Baia Mare. Asta datorită hotărârii luate de Arhim. Dr. Casian Filip, ecleziarhul Catedralei Episcopale „Sfânta Treime” din Baia Mare, de a oficia Sfânta Liturghie în biserica nouă, doar tencuită pe interior, într-o comuniune creştină deosebită, mai duhovnicească, ca la Sfântul Munte Athos.
Hotărârea luată din cauza iminentă a ploii, care a şi sosit, ca o binecuvântare după lunile secetoase, s-a dovedit a fi bine inspirată, pentru că luminarea nu a venit din afară, ca în celelalte lăcaşuri de cult, adică de la becurile şi candelabrele bisericii, aici nefiind încă introdus curentul electric, ci din interiorul sufletelor creştinilor, care au ars ca nişte lumânări în lumina credinţei. A fost o atmosferă de comuniune şi rugăciune creştină mai deosebită, specific ortodoxă, trăită circa două ore de creştinii care au adăstat la Sfânta Mănăstire Habra duminică, când s-a ţinut hramul de toamnă al Mănăstirii – Începutul Anului Bisericesc. Astăzi ne-am simţit ca în Rai, aveau să spună părinţii.
Sfânta Liturghie a fost oficiată de un sobor de preoţi, protos fiind Arhimandritul Casian Filip. Din sobor au mai făcut parte ctitorul Sfintei Mănăstiri, pr. Ioan Coltan, pr. Claudiu Pop, noul paroh din Groşi, pr. Călin Iosip, slujitorul Sfintei Mănăstiri, pr. Ştefan Clipei din Chechiş, sosit cu corul bisericii, dirijat de Vasile Moje, care a dat răspunsurile la Sfânta Liturghie.
Despre pericopa Evangheliei duminicii, a pildei nunţii fiului de împărat, a rostit un cuvânt de învăţătură părintele Arhimandrit Casian, care a transmis rugămintea PS Justin Sigheteanul de a rămâne statornici în credinţă, de a fi mereu prezenţi la întâlnirea cu Iisus Hristos Mântuitorul, la care îndeamnă şi Evanghelia citită mai înainte. Cuvintele din pericopa evanghelică au fost rostite de Iisus Hristos în marţea cea mare, cu patru zile înainte de Răstignirea Sa. A fost ultima pregătire, ultima lecţie pentru Apostoli şi cei care erau împreună cu El, a spus părintele Casian, care a tâlcuit şi conţinutul pericopei evanghelice, ce înseamnă nunta fiului de împărat, cine sunt nuntaşii chemaţi, care nu au avut timp să vină la nuntă, cine este nuntaşul îmbrăcat fără haine de nuntă, ce înseamnă hainele de nuntă şi pentru ce acesta a fost legat de mâini şi de picioare şi aruncat în întunericul cel mai dinafară, unde va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor. Aşa va fi şi la judecata de pe urmă: cine nu va fi îmbrăcat cu haina creştinului adevărat pentru nunta cu Împăratul Hristos va fi aruncat în întunericul cel mai dinafară al iadului. „Haina de nuntă va fi identitatea noastră la Înviere”, a spus părintele. La Judecata de Apoi vom fi îmbrăcaţi în haina luminii sau haina întunericului, iar această haină nu va mai putea fi schimbată. După Sfânta Liturghie, credincioşii au spus că au fost două ore de linişte binecuvântată, de reculegere, de privire introspectivă şi de meditaţie asupra Nunţii ce va să vină la vremea neştiută de noi, oamenii.