– FC Municipal Baia Mare – Olimpia Satu Mare 1-0 (0-0, 0-0) –
FC Municipal Baia Mare s-a calificat în şaisprezecimile Cupei României Timişoreana, după ce miercuri după-amiază a dispus, pe teren propriu, de rivala Olimpia Satu Mare. Disputa dintre cele două formaţii s-a decis după 120 de minute, elevii lui Dorin Toma şi Cristian Bogdan impunîndu-se la limită, prin golul marcat de Silviu Balaure în minutul 104. Derby-ul Nordului, ca şi multe altele, s-a dovedit echilibrat, dar cu o dominare şi o posesie de partea formaţiei noastre. Dacă în prima parte ocaziile clare au lipsit de fiecare parte, dar cu o lovitură de la 11 m neacordată pentru gazde la un henţ clar al lui Tătaru (min. 33) la şutul expediat de Balaure, în schimb în repriza secundă FC Municipal Baia Mare a trecut în două rînduri pe lîngă deschiderea scorului. În minutul 56, Ignea centrează, Balaure se trezeşte singur cu Şuta şi din numai 5 m, poziţie centrală, trimite cu genunchiul peste transversală. O altă şansă de gol pentru gazde s-a consumat în minutul 69. Duruş pătrunde în careu, scoate în spate pentru V. Pop, acesta trimite din prima la colţul scurt şi un fundaş respinge de pe linia porţii. După 90 de minute tabela rămîne neschimbată şi se trece la prelungiri. Şi în ultimul minut din prima repriză a prelungirilor, Arnăutu centrează puternic în faţa porţii şi Balaure reia în poarta goală din 4 m: 1-0. Oaspeţii se deschid mai mult după încasarea golului şi pe acest fond gazdele mai beneficiază de încă două ocazii clare. În minutul 111, Arnăutu reia cu capul de la 8 m, dar Şuta scoate cu un ultim reflex. Peste alte cinci minute, Păcurar trimite o torpilă de la 17 m şi acelaşi Şuta respinge de la colţul scurt în corner. Fluierul final consfinţeşte o calificare meritată a trupei antrenate de Dorin Toma şi Cristian Bogdan, jucătorii aducînd o mare bucurie în rîndul celor aproximativ 2.500 de spectatori. • FC Municipal Baia Mare: Bota (cpt.) – Străuţ, Oltean, F. Ilie, Duruş, Bratima (66 Arnăutu), Păcurar, Ignea, Şter (90+1 Munteanu), Balaure, V. Pop (80 Deac). Rezerve: Fila – Gherman, Potecu, Codin. Antrenori: Dorin Toma, Zoltan Ritli, Cristian Bogdan şi Mihai Şteţca. Director tehnic: Ioan Onciu. • Olimpia Satu Mare: Şuta – Muntean, Tătaru, Heil, Iuhas, Ciul (41 Bîgiu), Chivari, Villand, Selagea, Cădar (70 Roatiş), Faur (58 Boştină). Rezerve: Cherecheş – M. Csik, Lukacs, Ştef. Antrenor principal: Tiberiu Csik. • Arbitraj cu greşeli: Sergiu Popa (Aiud) – Ovidiu Timar (Marghita), Ionuţ Câmpeanu (Cluj-Napoca). Rezervă: Vlad Inoan (Floreşti). Observatori FRF: Dan Jiga (Bistriţa), Ioan Zare (Oradea). • Cartonaşe galbene: V. Pop (52), Străuţ (81), Balaure (104), Deac (118), respectiv Villand (41), Iuhas (60), Roatiş (86), Muntean (101).
Rezultatele turului V: UTA Bătrâna Doamnă – Metalul Reşiţa 9-0; FC Viitorul 2 Constanţa – Delta Dobrogea Tulcea 5-2; CSM Rîmnicu Vâlcea – Gaz Metan Mediaş 2-1; CS Afumaţi -Academica Clinceni 5-6 (după loviturile de departajare); Dacia Unirea Brăila – Oţelul Galaţi 3-1 (după prelungiri); Atletico Vaslui – SC Bacău 0-1; Rapid CFR Suceava – Ceahlăul Piatra Neamţ 3-1 (după prelungiri); Ripensia Timişoara – CS Ineu 2-0; FC Municipal Baia Mare – Olimpia Satu Mare 1-0 (după prelungiri); CS Oşorhei – “U” Cluj-Napoca 1-3; ASA Târgu Mureş 2 – Metalurgistul Cugir 6-5 (după loviturile de departajare); CSM Flacăra Moreni – CS Mioveni 1-3; Unirea Brânceni – CS U 2 Craiova 3-1; Unirea Tărlungeni – Gloria Buzău 5-0; CS Păuleşti – FC Braşov 2-3; Metaloglobus Bucureşti – CS Baloteşti 0-1; ACS Berceni – Rapid Bucureşti 1-0. Bucovina Pojorâta s-a calificat direct în şaisprezecimi. Echipele subliniate s-au calificat în turul următor.
Tragerea la sorţi pentru şaisprezecimile de finală, programate pentru 23 septembrie, va avea loc azi, 11 septembrie, de la ora 12, la Casa Fotbalului.