Sâmbătă după masă, o tânără, în vârstă de 26 de ani, din comuna Recea, sat Săsar, a condus un autoturism pe DJ 108P, în localitatea Bicaz. La ieşirea din comună spre Corni, într-o curbă la dreapta, a pierdut controlul direcţiei, a părăsit carosabilul şi a intrat în şanţul din partea stângă a direcţiei de mers. Accidentul s-a soldat cu rănirea a patru persoane, conducătoarea auto şi trei pasagere în maşina condusă de aceasta.
Şoferiţa a fost testată cu aparatul etilotest şi s-a constatat că nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.
La Seini – Conducător auto rănit din vina sa
Vineri dimineaţa, la ora 08.40, un bărbat, în vârstă de 74 de ani, a condus un autoturism dinspre Baia Mare spre Satu Mare. Pe DE 58 din localitatea Seini a pătruns pe contrasens, a părăsit carosabilul prin stânga drumului, a acroşat un stâlp din metal al unui panou publicitar, apoi a intrat în şanţ, unde a rupt un copac şi a distrus gardul unui imobil pe o porţiune de doi metri.
În urma accidentului, conducătorul auto, care se afla singur în autoturism, a suferit leziuni corporale şi a fost transportat la spital unde a rămas internat. El nu a putut fi testat cu aparatul etilotest, însă i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
• Poliţiştii rutieri au acţionat, pe principalele artere de circulaţie din judeţ, pentru prevenirea producerii de accidente rutiere soldate cu victime şi pentru combaterea cauzelor generatoare de astfel de evenimente • Ei au constatat 15 infracţiuni şi 191 de contravenţii la regimul circulaţiei pe drumurile publice • Valoarea totală a amenzilor aplicate este de 16.760 lei • Majoritatea faptelor penale au fost conducere fără permis sau sub influenţa băuturilor alcoolice • Poliţiştii au reţinut, în vederea suspendării, 19 permise de conducere şi au retras 2 certificate de înmatriculare.