Studenţii din Baia Mare susţin noua campanie ANOSR

0
749

Membrii Ligii Studenţilor “Pintea Viteazul” (LSPV) din Baia Mare (preşedinte Vlad Caniuca) susţin noua campanie a Alianţei Naţionale a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) denumită sugestiv “Studenţii vor universităţi curate şi bine finanţate!”.
Pentru anul universitar 2015-2016, început ieri (28 septembrie), studenţii îşi doresc să înveţe în universităţi curate – în care faptele de corupţie să nu-şi găsească locul şi unde termenii de „plagiat” şi “şpagă” să nu fie toleraţi – şi bine finanţate – corespunzător cu nevoile şi performanţele acestora, capabile să furnizeze servicii educaţionale de calitate, în care bursele sunt acordate într-un număr suficient şi acoperă cheltuielile lunare de cazare şi masă, locurile de cazare sînt suficiente tuturor studenţilor care solicită acest lucru şi asigură condiţii decente de trai şi studiu, reducerile pentru transport se asigură pentru toţi studenţii, pe tot parcursul anului universitar, iar laboratoarele, sălile de studio şi bibliotecile sînt dotate cu materiale didactice corespunzătoare şi de actualitate. ANOSR atrage astfel atenţia spre cele mai importante probleme cu care se confruntă sistemul de învăţămînt superior de la noi: corupţia şi subfinanţarea. “Cei aproximativ 4.800 de studenţi de la Centrul Universitar Nord din Baia Mare nu se confruntă cu asemenea probleme, dar susţinem campania ANOSR cu scopul de a preveni astfel de situaţii. Pot spune că în Baia Mare, anul universitar a debutat cu bine, iar de marţi (astăzi, 29 septembrie, n.r.) studenţii încep cursurile”, punctează Vlad Caniuca, preşedintele LSPV. Reprezentanţii studenţilor se aşteaptă ca, în această toamnă, Legea bugetului de stat pentru anul 2016 să aducă creşteri semnificative în cazul finanţării educaţiei.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.