Sindicatul naţional BNS propune modificarea Codului Muncii. Ideea venită dinspre salariaţi prevede flexibilizarea relaţiilor de muncă şi echilibrarea raportului cu angajatorii. Perfecţionarea actualului Cod nu va aduce însă schimbările dorite în relaţiile de muncă dintre angajatori şi angajaţi, este nevoie de mai mult, de schimbarea concepţiei privind munca, ceea ce nu se poate face printr-o lege, oricît de bună ar fi ea.
Principala problemă este relaţia dintre patron şi salariat. Apar adesea conflicte de drepturi şi conflicte de interese. Salariaţii de regulă invocă exploatarea lor prin plata unui salariu mai mic decît merită. Comparaţia este făcută de pildă între salariul unui şofer din TIR din Germania, cu al unuia din România. Sau între salariile pentru aceeaşi muncă prestată la două firme. Apare cuvîntul exploatare şi cînd muncitorul este pus să facă munci periculoase sau nesănătoase, fără să fie respectate normele de sănătate, siguranţă şi protecţia muncii. Apar situaţii cînd patronul îşi împrumută salariatul cu sume de bani şi apoi le recuperează, punîndu-l la munci peste puterile sale, prin şantaj şi ameninţare. În aceste situaţii, individul are nevoie de ajutor. În aceste cazuri şi în altele, angajatorul trebuie denunţat.
Legislaţia muncii din România ţine seama de normele internaţionale, dar totuşi mai există aspecte pur mioritice, precum refuzul muncitorilor de a-şi denunţa patronii. Numărul sesizărilor şi reclamaţiilor făcute de salariaţi împotriva patronilor este foarte mic, ceea ce nu înseamnă că muncitoriii sînt mulţumiţi, ci doar că refuză să intre în procese, de vreme ce trăiesc la limita subzistenţei şi n-au resurse pentru a-şi angaja avocaţi. Judecătorii sînt imparţiali, este drept, adesea cu un accent în favoarea salariaţilor, însă fondul problemei rămîne, adică salariile din România sînt atît de mici încît doar cei care nu au încotro se angajează la patron.
După noul Cod, dacă va ajunge la promulgare, va fi echilibrată relaţia dintre salariaţi şi angajatori şi vor fi flexibilizate relaţiile între ei. Concret, contractele individuale de muncă nu vor mai putea fi modificate fără ca mai întîi să fie înştiinţat salariatul, în scris. Însă măsura aceasta nu flexibilizează, ci pietrifică relaţiile de muncă. Nici un salariat nu va accepta noi condiţii contractuale care vizează eficientizarea muncii. Sudorii nu vor agrea un robot de sudură în întreprindere, dacă le afectează posturile de muncă.
Sindicatele propun ca salariaţii cu 4 ore să aibă concediu pe jumătate faţă de cei cu normă întreagă, măsură logică.
Durata timpului de lucru nu poate depăşi 48 de ore pe săptămînă, ceea ce a fost valabil şi pînă acum, dar noul Cod acceptă şi faptul că există posturi lucrative unde este nevoie de continuitate, deci salariatul va putea munci mai mult de 48 de ore pe săptămînă. Însă, zice noul Cod, orele suplimentare vor fi plătite cu 175%. Nici această măsură n-ar ajuta productivitatea.
Apare noţiunea de telemuncă, adică salariaţii vor putea munci la domiciliu sau în alte locuri, urmînd ca produsul muncii să-l livreze patronului (e cazul în domeniile informatică, lohn, mass media). Aceasta este credem viitorul muncii, pentru a reduce stresul de colectivitate şi supraveghere din partea patronului. Salariatul îşi va putea stabili singur programul de muncă, de-a lungul întregii zile, după cum îi cade bine. Nu va scăpa însă de normă, munca fiind plătită conform unei normări.
Prin urmare, este posibil să apară schimbări, dar esenţa cam tot aceeaşi rămîne, salariatul se va simţi în continuare „exploatat” de patron, şi invers.