Săptămîna prevenirii criminalităţii

0
400

În perioada 28 septembrie – 2 octombrie, poliţiştii maramureşeni au desfăşurat peste 100 de activităţi preventive, în cadrul campaniei „Săptămîna Prevenirii Criminalităţii”.
Poliţiştii  de prevenire, proximitate, ordine publică şi poliţie rutieră din cadrul IPJ Maramureş au desfăşurat sesiuni de informare a elevilor, acţiuni de distribuire de pliante, au purtat discuţii cu cetăţenii  în tot judeţul, atît în mediul urban, cît şi în mediul rural. Au fost dezbătute teme pentru prevenirea delincvenţei juvenile şi a victimizării minorilor, a infracţiunilor contra patrimoniului, a criminalităţii organizate şi pentru siguranţa rutieră.
Beneficiarii acţiunilor preventive au fost 5.168 de elevi, 284 de cadre didactice, precum şi alţi 600 de cetăţeni (pietoni, persoane vîrstnice, conducători auto etc.). Aceştia au fost informaţi cu privire la necesitatea adoptării unor măsuri de autoprotecţie, precum şi despre consecinţele ce decurg din comiterea de infracţiuni.
Şeful IPJ Maramureş, doamna chestor de poliţie dr. Viorica Marincaş, i-a felicitat, în numele conducerii unităţii, pe toţi poliţiştii care s-au implicat în activităţi preventive şi a apreciat că „Săptămîna prevenirii criminalităţii”, devenită  un eveniment de tradiţie în activitatea poliţiştilor maramureşeni, şi-a atins şi în acest an obiectivele.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.