Catedrala Santa Maria del Fiore, Domul din Florenţa sau Catedrala din Florenţa, una dintre cele mai mari catedrale din lume, a fost construită între 1296 şi 1456. Primul ei arhitect a fost Arnolfo di Cambio, apoi Giotto a proiectat Turnul clopotelor de lângă catedrală, Campanilla de 84 m înălţime, terminat în 1356, împodobit cu basoreliefuri de Andrea Pisano, placat cu marmură de Toscana, albă, verde şi roz.
Filippo Brunelleschi a proiectat cea mai impresionantă parte a catedralei, cupola (domul), ce “ridică” biserica la 89 de metri faţă de nivelul solului. Lucrările de construcţie a catedralei au durat 160 de ani, până în 1456, an în care a fost sfinţită de Papa Eugen al IV-lea.
Baptisteriul este cea mai veche clădire-monument din oraş, ridicat pe ruinele unei vechi construcţii romane din secolul I. Primele atestări istorice apar încă din 897, când se vorbeşte despre edificiu ca fiind bazilica Sf. Ioan Botezătorul. În documentele vremii era trecut ca prima catedrală a oraşului. Se află în faţa catedralei Santa Maria del Fiore. De departe cele mai atractive elemente arhitecturale ale baptisteriului sunt portalurile. Cele din latura sudică au fost realizate primele (1328-1336) de către Andrea Pisano (sculptor originar din Pisa), în stil gotic, şi reprezintă scene din viaţa ocrotitorului Florenţei, Sf. Ioan Botezătorul. Portalurile dinspre latura nordică (1403-1424) au fost încredinţate lui Lorenzo Ghiberti (1378-1455) şi ele etalează viaţa lui Iisus, a Apostolilor şi a celor mai de seamă Părinţi ai Bisericii. Tot Ghiberti realizează şi portalul de pe latura estică, denumit Poarta Paradisului, decorat cu scene din Vechiul Testament.
Dacă Piaţa Domului este considerată centrul religios al Florenţei, Piaţa della Signoria este centrul civic. Aici se află Palazzo Vecchio (Palatul Vechi), sediul administraţiei oraşului timp de şapte secole, ridicat în 1299, iar începând din 1540 devenind Casa Marelului Duce Cosimo I, care a locuit aici 9 ani, apoi s-a mutat la Palatul Pitti. Foarte aproape se află Galeriile Uffizi. Piaţa este aproape un muzeu de sculptură în aer liber, multe dintre statuile de aici aduc aminte de istoria bogată a Florenţei. Cea mai cunoscută statuie din marmură este copia fidelă a lui „David”, opera lui Michelangelo (originalul fiind păstrat în galeriile Academiei), realizată între 1501 şi 1504, una dintre capodoperele sculpturii renascentiste, care a preamărit frumuseţea corpului uman. În 1533, o altă statuie a fost expusă în piaţă – „Hercule şi Cacus”, de Baccio Bandinelli. Fântâna lui Neptun a fost construită între 1563 şi 1575 şi simbolizează puterea navală a Florenţei. Statuia ecvestră a lui Cosimo I de Medici, cel care a adus familia Medici la putere în anul 1537, comandată de fiul acestuia, Ferdinado, a fost amplasată în piaţă în 1594. Dar numărul lor nu se opreşte aici… În Loggia dei Lanzi sunt expuse unele dintre cele mai reprezentative statui ale lui Benvenuto Cellini – Perseu şi Meduza (în bronz) şi Giambologna – Răpirea Sabinelor sau Hercule luptând cu Nessus.
Galeriile Uffizi adăpostesc cele mai frumoase picturi ale Renaşterii, dar toate marile nume ale artei italiene şi europene se află aici, nu numai marii maeştri ai Renaşterii: pictori din perioada medievală timpurie, perioada barocă şi perioada de glorie a manierismului. Florenţa are Galeriile Uffizi mulţumită familiei de Medici. Din porunca lui Cosimo I, primul mare duce al familiei, întreaga colecţie adunată de familia sa de-a lungul mai multor secole a fost lăsată moştenire oraşului de către Anna Gastone Medici, cu condiţia să nu părăsească niciodată Florenţa. Clădirea proiectată în 1560 are 45 de săli, iar pentru a admira operele de artă expuse aici ai nevoie de mai multe zile…
Ponte Vecchio. Nu se ştie de ce mareşalul Kesselring, deşi primise ordin de la Hitler să bombardeze toate podurile Florenţei, a ales să salveze Ponte Vecchio de la distrugere, în timpul retragerii trupelor naziste din faţa Armatei a 5–a a Statelor Unite, la finalul celui de al Doilea Război Mondial. Acest pod însă e foarte special! Timp de secole a fost singurul loc de trecere peste râul Arno, structura sa din lemn fiind înlocuită de mai multe ori. Dante spunea despre Arno – „Un şanţ blestemat şi de rău augur” deoarece a distrus oraşul de-a lungul timpului. Podul din ziua de astăzi a fost construit în 1345. Magazinele au apărut încă de pe timpul primului pod, în secolul XIII, aparţinând negustorilor de peşte, măcelarilor, tăbăcarilor care deversau gunoaiele direct în apa râului. În 1593, marele duce Ferdinando I interzice „obiceiurile mârşave” ale comercianţilor, instalând ateliere de bijutieri şi aurari. Ca semn de respect, încă din 1900 s-a ridicat chiar în mijlocul podului un bust al unuia dintre cei mai cunoscuţi aurari şi sculptori florentini, Benvenuto Cellini. (va urma)
