Cătălin Cherecheş propune înfiinţarea unei noi societăţi de distribuţie a apei şi de canalizare, doar pentru Baia Mare

1
868

Băimărenii ar putea plăti astfel cu 50% mai puţin pentru aceste servicii
Baia Mare ar putea avea o nouă societate care să gestioneze serviciile de furnizare a apei potabile şi canalizarea. Acest demers ar duce la reducerea cu până la 50% a facturilor achitate de băimăreni. Anunţul a fost făcut de primarul Cătălin Cherecheş în cadrul unei conferinţe de presă în care au fost spuse adevăruri dureroase. Mai mult, primarul a dat un ultimatum societăţii Vital, solicitând conducerii să facă publice constatările înregistrate în ultimii doi ani cu privire la furtul de apă potabilă.
Primarul Cătălin Cherecheş a cerut şi auditarea tuturor contractelor pe care Vital le are cu fiecare cetăţean al municipiului Baia Mare, fie că este vorba de persoane fizice sau de persoane juridice. Mai mult, a anunţat că va propune Consiliului Local să înfiinţeze o nouă societate care să se ocupe de gestionarea serviciilor de apă şi canalizare în Baia Mare. Primarul consideră că astfel s-ar putea ajunge la un plan de tarifare cu 50% mai mic pentru cetăţenii municipiului Baia Mare.
“Societatea Vital funcţionează în baza unui contract de delegare pe care Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) l-a semnat cu această societate. În acel moment, la conducerea ADI Maramureş, în 2008, era fostul primar al municipiului Baia Mare (Cristian Anghel, n.r.). S-a stabilit atunci că în măsura în care se vor face contracte de finanţare se va stabili şi o strategie de tarifare. Din păcate pentru municipiul Baia Mare, în 2011 la începutul lunii mai, înainte să devin eu primar al municipiului Baia Mare, s-a adoptat această strategie de tarifare în care se stabileşte un grafic foarte clar cu privire la evoluţia preţurilor pentru apă şi canalizare, respectiv un tarif unic pentru apă şi canalizare la nivelul judeţului Maramureş. Insist pe această ches­tiune de tarif unic pentru că este chestiunea esenţială pentru municipiul Baia Mare şi pentru cetăţenii municipiului Baia Mare, acest tarif unic la nivelul judeţului Maramureş”, a declarat Cătălin Cherecheş, primarul municipiului Baia Mare.

Cătălin Cherecheş a fost singurul primar din ADI Maramureş care a votat împotriva majorării tarifelor pentru furnizarea serviciilor de apă şi canalizare

Conform datelor oficiale, planul de tarifare prevedea majorarea tarifelor în 2011 cu 20% pentru apă, respectiv 30% pentru canalizare; în anul 2012 cu 5% şi 6%, în 2013 cu încă 7% apa, respectiv cu 25% canalizarea, iar în 2014 cu 15% apa şi cu 42% canalizarea. Cătălin Cherecheş, primarul municipiului Baia Mare, a fost singurul primar care a votat împotriva majorării tarifelor pentru furnizarea serviciilor de apă şi canalizare în cadrul şedinţelor ADI Maramureş.
“În 2013 şi 2014 mi-am asumat să nu majorăm apă şi canalizarea. Am făcut toate demersurile pe lângă societatea Vital să nu facă acest lucru. Şi nici în 2012, nici în 2013, nici în 2014 nu s-au majorat. În 2015 a existat o comunicare şi mai multe somaţii din partea Ministerului Mediului, respectiv Ministerul Fondurilor Europene, prin care ni se solicitau să respectăm contractul de finanţare, respectiv să respectăm acest contract de delegare şi planul tarifar. Vreau să vă spun că în luna martie 2015, în baza solicitărilor Ministerului Mediului, respectiv ale Ministerului Fondurilor Europene, prin care ne somau cu privire la majorarea tarifelor şi ne specificau că vom pierde finanţarea şi vom fi nevoiţi să returnăm banii, chiar dacă am considerat că societatea Vital poate să suporte toate costurile finanţării fără să majoreze tarife, aceste aspecte fiind clar reliefate şi justificate de către analize economice făcute într-un mod extern, nu de către cei din societatea Vital, totuşi am mers la Adunarea Generală a Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitare (ADI) Maramureş  în care am discutat aceste aspecte. În această adunare au fost prezenţi majoritatea primarilor din judeţul Maramureş, inclusiv reprezentantul Consiliului Judeţean Maramureş, în care ne-am spus fiecare punctul de vedere cu privire la majorarea tarifelor. Singurul primar care a votat împotriva majorării tarifelor a fost primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş. Restul toţi au votat pentru majorarea tarifelor”, a mai spus primarul Cherecheş.
Primarul propune astăzi consilierilor locali înfiinţarea unei noi societăţi care să gestioneze aceste servicii strict pe Baia Mare
O altă idee care a rămas în memoria celor care au fost prezenţi la conferinţa de presă inedită susţinută de primarul Cătălin Cherecheş este că, în momentul de faţă, consumatorii din municipiul Baia Mare plătesc inclusiv furtul din reţelele publice de apă şi canalizare. În ceea ce priveşte înfiinţarea unei noi societăţi care să gestioneze individual municipiul Baia Mare pe partea de apă potabilă şi canalizare, propunerea va fi făcută de Cătălin Cherecheş la şedinţa de astăzi, vineri 23 octombrie 2015, a Consiliului Local Baia Mare. “Dacă administrăm printr-o societate doar apa şi canalizarea din municipiul Baia Mare şi probabil din zona metropolitană, dacă eliminăm furturile de apă prin verificarea fiecărui contract, municipiul Baia Mare ar putea să aibă un preţ la apă cel puţin cu 30-40% mai mic decât are acum. Asta doar dintr-o chestiune care ţine, pur şi simplu, de calcul economic, fără să eficientizăm absolut nimic în societate. Aşadar, acestea vor fi propunerile pe care le voi face Consiliului Local Baia Mare ca şi acţionar majoritar al societăţii Vital. Vom convoca o Adunare Generală ADI Apă – Canal Maramureş, în care ne vom spune punctul de vedere. Vom informa finanţatorii şi vom face calculele din perspectivă economică, astfel încât să poată să fie modificate toate contractele de finanţare pe care le avem şi lucrurile pe care societatea şi le-a asumat. Aşadar, cred că printr-o administrare strict la nivelul municipiului Baia Mare, printr-o nouă societate a apei şi canalizării, prin pachete sociale pentru familiile cu venituri reduse, prin verificarea fiecărui contract de furnizare a apei şi canalizării şi prin eliminarea furturilor, Baia Mare poate să aibă tarife mult reduse faţă de cele care sunt astăzi plătite de către cetăţeni sau de către persoanele juridice. Mai mult decât atât, nu cred că cetăţenii municipiului Baia Mare trebuie să ducă în spate un întreg judeţ. Nu cred că cetăţenii municipiului Baia Mare trebuie să plătească apă şi canalizarea din toate satele din judeţul Maramureş”.
Cătălin Cherecheş, pri­marul municipiului Baia Mare: “Am această datorie să apăr interesele cetăţenilor municipiului Baia Mare şi politica aceasta de a ajuta cu orice preţ pe cei din altă parte nu cred că este una care să ne ducă într-o direcţie bună. Vom ajunge să  facem în acest fel lucruri nedorite şi în Baia Mare, şi în întreg Maramureşul. Prefer să pu­nem la punct sistemul de apă şi canalizare aici în Baia Mare la un preţ redus, aşa cum merită cetăţenii municipiului Baia Mare. Şi lucrul acesta se poate, se poate chiar şi la jumătate faţă de preţul actual. Raportându-ne la cât avem noi producţia, cât există pierdere în afara municipiului, faptul că noi avem un grad de încasare de 92-95%, iar în afara oraşului este un grad de încasare de maxim 70%. Şi din diferenţa asta se pot extrage anumite concluzii”.

1 COMENTARIU

  1. o singura intrebare as avea la dumneavoastra d-le primar? cand veti rezolva problema parcarilor de la bloc ptr ca eu dupa parerea mea cred ca noi platim pamantul de la bloc la impozit si nui imi comvine sa vina unul din alt bloc sa bage 3 masini in parcare si eu nu am unde s parchez si mai ales ca nu e din bloc de la mine multumesc

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.