Seini, oraşul cu trei monografii

0
817

În anul 2003, preoţii Gheorghe Pop şi Tomel Pop (tată şi fiu) au scos la lumina tiparului pri­ma monografie a localităţii Seini, numită „Cartea Cetăţii Zynir”. În anul următor, prof. Mircea-Ovidiu Mădăian a lansat a doua monografie a ora­şului, „Seini, aşezare la răscruce de drumuri”.
În urmă cu cîteva zile, a fost lansată, la Casa orăşenească de cultură, în faţa unui public numeros, monografia „Szinérváraralja, a héthegyü város” (Seini, oraşul celor şapte coline), de Janos Sylvester. Scris în limba maghiară, tipărit prin grija Editurii Genius din Baia Mare, bogat ilustrat, volumul monografic a apărut prin efortul lui Attila Tamási şi al Máriei-Márta Sike, consilier local. Cartea a fost redactată de un colectiv numeros, pe măsura apariţiei editoriale. Redactare computerizată, de Tamási Orsolya. Cuprinde date despre geologia şi aşezarea geografică, flora şi fauna, istoria, aspecte administrative şi demografice ale Seiniului, o scurtă istorie a şvabilor şi a evreilor din localitate, structura etnică, agricultură, industrie, oameni şi locuri.
Evenimentul de lansare a monografiei a fost moderat de conf. univ. dr. Gabriella-Nóra Tar (de la UBB Cluj), care i-a prezentat pe toţi cei implicaţi în editarea volumului, oferind flori doamnelor şi o strîngere de mînă bărbaţilor. Au vorbit apoi: viceprimarul Octavian Bodea, János Vicsai (profesor de istorie, pensionar, din Ulmeni), deputatul dr. István Bónis, scriitoarea Betty Kirchmajer-Donca şi consilierul Nicolae Szekely. În sală au fost prezenţi: cadre didactice, elevi, scriitoarea Ioana Kadar-Olandra, Noemi Vida (preşedinte teritorial UDMR Baia Mare), sponsori, preotul reformat László Huszár, noul preot romano-catolic Lóránd Vass ş.a.
Elevii secţiei maghiare a Liceului Tehnologic Agricol „Alexiu Berinde” au prezentat un spectacol istoric, realizat de Czompa şi Monika Pop.
Volumul, apărut într-un tiraj de început, a devenit insuficient, cei care doresc să aibă cartea fiind asiguraţi că un nou tiraj va fi tipărit în timpul cel mai scurt.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.