INEDIT. Împăratul şi Maramureşul (I)

MOTTO: „Dumnezeul ţăranilor, strâmtoarea cetăţenilor, batjocura nobililor.”

M-am apropiat de surse istorice care făceau trimitere spre vizita celui mai luminat monarh al Europei din secolul XVIII, împăratul Imperiului Habsburgic, Iosif al II-lea, care va întreprinde o călătorie de cunoaştere a Transilvaniei, Banatului şi Maramureşului în vara anului 1773. În anul 2000, aflasem din „Istoria Maramureşului” a lui Alexandru Filipaşcu că Iosif al II-lea a sosit de la Rodna la Borşa, unde a fost primit de prim-notarul Paul Săpânţan în fruntea unui banderiu (escadron de soldaţi călări). Împăratul purta cu el cele aproape 20.000 de jalbe ale ţăranilor români, unguri şi saşi din Ardeal şi pe care le ducea la Viena să le dea un răspuns.

Aproape de moarte

Împăratul era însoţit de doi generali, Pellegrini şi Nosticz. Apoi istoricul continuă descrierea şi spune că a sosit în capitala Maramureşului în 12 iulie, unde i s-a făcut o primire grandioasă şi unde a petrecut timp de 7 zile, fiind găzduit la curia comitatului, un palat situat pe locul edificiului poştal al Sighetului din anii ‘40. Continuă Filipaşcu şi spune că generalii îşi vindecau leziunile provocate de lunga călătorie, iar împăratul a continuat să viziteze Coştiuiul, Hustul şi Frasinul (localităţi din Maramureşul de dincolo de Tisa) şi aproape toate instituţiile şcolare şi religioase din Sighet. În 1783, spune istoricul, împăratul atinge din nou hotarul Maramureşului, de data aceasta tot dincolo de Tisa, pe muntele Zimbroaia, unde a suferit un mic accident. Rupându-se ruda carului care-l transporta spre izvorul Tisei Negre, a reuşit să sară la timp şi să se salveze. Tot de numele împăratului Iosif se leagă secularizarea averilor mănăstireşti şi, practic, moartea celor 17 mănăstiri din Maramureş, lege dată în anul 1787. Şi tot de numele lui se leagă apariţia primelor sinagogi evreieşti din Maramureş, prima la Sighet, ridicată în 1778, precum şi introducerea limbii germane în administraţie. Atât de mult le-a plăcut autorităţilor maghiare impunerea limbii germane în administraţie, încât la moartea împăratului, în anul 1790, primul lucru care îl fac autorităţile maghiare este scoaterea limbii germane din administraţie şi şcoală.

O mică erată

Copleşit de această informaţie, m-am şi grăbit s-o intercalez în paginile primei monografii a Borşei, „Cartea munţilor”, lansată pe scena Horei de la Prislop în anul 2000, în faţa unui public de peste 15.000 de oameni. Copleşit de bucuria apariţiei acestei cărţi în mare grabă, în numai două luni, deşi am lucrat la ea vreo cinci ani, nu am observat că s-a strecurat o mare greşeală şi că vizita împăratului Iosif al II-lea apărea în cartea mea în anul 1733, în loc de 1773, adică exact cu 7 ani înainte de a se naşte împăratul. În manuscris era data corectă, la culegerea textului s-a încurcat anul. Apoi multă vreme alţi cercetători au luat de bună această dată şi au citat-o în lucrările lor. În anul 2005, istoricul şi poetul Marian Nicolae Tomi publică o lucrare deosebit de interesantă despre Maramureş, intitulată „Maramureşul istoric în date”. Primul lucru pe care încearcă să-l îndrepte este cel legat de vizita împăratului în Maramureş.

Biografia neromanţată a împăratului

Iosif al II-lea se naşte în luna februarie 1741 în palatul Schonbrunn din Viena şi este primul fiu al împărătesei Maria Tereza. Încă de la naştere i se prevesteşte un viitor strălucit. În tinereţe îşi va aprofunda cunoştinţele de istorie, filosofie şi diplomaţie cu majoritatea profesorilor celebri ai vremii. Cu toate acestea, este un nefericit în viaţa de familie. Se căsătoreşte la vârsta de 18 ani cu ducesa Isabela din Spania, care, la scurtă vreme după căsătorie, îi va naşte o fetiţă şi apoi va muri. Tânărul împărat îşi îndreaptă toată dragostea lui spre unicul fruct al iubirii, fetiţa care la 3 ani se va stinge în braţele lui. Din clipa aceea, Iosif al II-lea nu mai poate să-şi găsească fericirea. Deşi moda de la curte îi impune o nouă căsătorie, cu Josepha, de la curtea Vienei, în anul 1765, an în care tatăl său moare şi devine coregent alături de mama sa, Maria Tereza. Mariajul cu a doua soţie va fi lipsit de iubire. Imediat după ceremonia religioasă, împăratul cere să le fie despărţit dormitorul şi balconul şi nu vor fi în cei doi ani niciodată împreună, cu excepţia vizitelor în societate. La vârsta de 28 de ani, după doi ani de la căsătorie, se stinge şi a doua soţie. Astfel că singura preocupare a împăratului în cei 25 de ani de domnie va fi iniţierea în arta de a conduce imperiul. Timp de 15 ani, împăratul va fi într-o continuă contradicţie cu mama sa, niciodată făţişă, ci mai mult ascunsă, dar adevăratele reforme ale imperiului le va săvârşi Iosif al II-lea în ultimul său deceniu de viaţă, când va conduce imperiul singur, între anii 1780 şi 1790. (Va urma)