Am fost sunat şi am primit tragica veste cu consternare: „A murit Gusti!” „Care?”, am întrebat speriat. „Cozmuţa”, a venit răspunsul. Despre care ştiu, cu părere de rău, că nu am avut o îndelungă colaborare, că singura lui lume era aceea a jurnalisticii şi a cărţilor. Şi mai ştiu că despre Augustin Cozmuţa nu se poate vorbi decît la superlativul de bine. Nu l-am întîlnit niciodată nervos, dimpotrivă, numai politicos, îngăduitor, dar ferm în atitudine şi păreri. Nu revendica nimic, nici chiar locul lui în ierarhia valorilor adevărate. Era doar ziaristul, criticul de literatură care se pricepea ca nimeni altul să preţuiască realele creaţii artistice! Cred că se mulţumea cu mult prea puţin, raportat la ceea ce făcea ca jurnalist, ca om de cultură. Ştiu că a scris mult, zeci de cărţi, recenzii, prefeţe, mii de articole, că a citit şi mai mult şi că singura lui lume era aceea a ziarelor şi a cărţilor. Aflasem că s-a ascuns în tăcerea bolii, pe care şi-o însuşise de o vreme, ca o trecere spre lumea cealaltă, aşa cum numai oamenii superiori o fac, fără murmur, şovăire şi regrete, demn, dîrz, bărbăteşte, precum în profesie. Regret, maestre Augustin Cozmuţa, că nu aţi putut onora cu prezenţa ultima activitate la care v-am poftit cu drag. M-ar fi onorat prezenţa Domniei Voastre. Acum, zic creştineşte, Dumnezeu să vă ierte, Augustin Cozmuţa, deşi nu ştiu pentru ce şi de ce. În accepţiunea mea, aţi fost un Om şi un Profesionist mult prea bun. Ştiu că lumea presei e încernită şi mai săracă. A pierdut un exponent. Transmit condoleanţe familiei, prietenilor şi confraţilor, precum şi redacţiei pe care aţi condus-o, domnule Augustin Cozmuţa. Etern omagiu! Să aveţi parte de tihna veşniciei!
ing. Anton ROHIAN, prefectul judeţului Maramureş
