Joi, 10 decembrie, în cadrul întîlnirii anuale a preoţilor din Eparhia greco-catolică de Maramureş, la biserica “Sfînta Maria” din Baia Mare, s-a deschis Poarta Milostivirii. Oficiul, celebrat de către Preasfinţia Sa Vasile, episcopul de Maramureş împreună cu aproximativ 130 de preoţi, s-a înscris în seria evenimentelor propuse de Sfîntul Părinte Papa Francisc pe parcursul Anului Milostivirii.
În cuvîntul său de învăţătură, ierarhul a îndemnat preoţii prezenţi să sporească acţiunile de caritate ale comunităţilor lor pe durata acestui An Sfînt. I-a îndemnat, de asemenea, să organizeze misiuni populare, zile de meditaţie şi reculegere în parohiile lor care să se sfîrşească cu mărturisiri şi pelerinaje la bisericile care şi-au deschis porţile milostivirii. Duminică, 13 decembrie, zi în care s-au deschis Porţile Milostivirii atît în bazilica „Sfîntul Ioan din Lateran”, cît şi în alte biserici catolice din România, episcopul Vasile, în cadrul liturghiei arhiereşti, le-a explicat şi credincioşilor prezenţi la biserica „Sfînta Maria” din Baia Mare semnificaţia acestui An Sfînt. În aceeaşi ordine de idei, sîmbătă, 26 decembrie, a doua zi de Crăciun, începînd cu ora 10,30, se va deschide cea de-a doua Poartă a Milostivirii, la biserica „Sfinţii Arhangheli” din municipiul Satu Mare. Ritualul va fi urmat de liturghia arhierească celebrată de PS Vasile. Anul Milostivirii în Eparhia de Maramureş va fi marcat, pe parcursul acestuia, de mai multe acţiuni, printre care: misiuni populare în una sau două biserici din fiecare protopopiat; pelerinaje la cele două biserici, pentru a trece prin Poarta Milostivirii; vizitarea persoanelor care trăiesc la periferia societăţii, adică a săracilor, orfanilor precum şi a bătrînilor şi bolnavilor etc.; 24 ore pentru Domnul, acţiune care se va desfăşura în parohii în zilele de 1 şi 2 aprilie 2016. Anul jubiliar se va încheia, în Maramureş, ca şi în întreaga Biserică Catolică, pe data de 20 noiembrie 2016, în solemnitatea liturgică a lui Isus Cristos, Regele Universului (conform ritului latin).