Victorie de pus în ramă!

0
659

• HCM Minaur Baia Mare – Steaua Alexandrion Bucureşti 33-32 (12-16) •

O seară de marţi, 15 decembrie 2015 fantastică pentru campionii României şi suporterii ei minunaţi şi inegalabili. Cine nu a fost în polivalenta băimăreană are ce regreta şi nu poate realiza ce meci a pierdut şi ce atmosferă fantastică au creat cei aproximativ 1.700 de spectatori la derby-ul cu Steaua, care pornea favorită în această dispută. Cei 10 fantastici care au intrat în teren la acest meci au răsturnat calculele hîrtiei şi au făcut o partidă absolut fabuloasă, poate una dintre cele mai mari din istoria clubului şi chiar românesc. Cu probleme financiare, nemulţumiri, jucători accidentaţi sau chiar plecaţi, cei 10 fantastici au predat o lecţie tuturor, în primul rînd de caracter şi devotament pentru culorile acestui club şi, în acelaşi timp, legendar. Despre spectatori, ce să mai spunem: au creat o atmosferă cum în România clar nu mai există, încurajîndu-şi idolii şi purtîndu-i spre un succes inegalabil. Atîta bu­curie, emoţie şi oameni cu lacrimi în ochi nu am mai văzut nici la cîştigarea titlului sau a Cupei României, inimoşii suporteri băimăreni demonstrînd că pot fi alături de echipă şi în momentele de cumpănă din istoria acestei grupări minunate. A fost ultimul meci în care Peter Tatai a apărat poarta acestei echipe, Pety fiind unul dintre cele mai bune transferuri care le-a realizat Minaur şi, totodată, cel mai bun portar din România în ultimii cel puţin cinci ani. Pety a plîns cînd a fost adulat de către toată sala, iar noi, iubitorii de handbal, regretăm plecarea acestui mare portar şi om de caracter. Ivan Karacic a evoluat demenţial, cu ale sale 13 goluri, în condiţiile în care evoluează pe semnătură. Alexandru Sabou, care a jucat ba în centru, ba în inter, a luptat ca şi cum acest meci ar fi o finală de campionat. Şi el, de fapt, joacă pe postul de extremă. Albert Cristescu şi Mihai Buşecan s-au „bătut” cu adversarii pentru fiecare balon ca nişte gladiatori. Tudor Marta şi Daniel Bera, cele două extreme, au marcat atunci cînd au trebuit şi în momentele cheie ale jocului. Bogdan Mihai, accidentat fiind, a jucat doar în apărare, dar a pus serios mîinile pe adversar la fiecare fază, fiind unul dintre pionii importanţi ai apărării. Răzvan Pop a readus Minaur-ul în joc prin intervenţiile sale extraordinare, iar Paul Simulescu şi-a adus şi el contribuţia la victoria fantastică cu Steaua. Şi, nu în ultimul rînd, tehnicianul Petru Pop, cel care şi-a coordonat elevii în fiecare meci cum ştie el mai bine, în condiţii vitrege, şi care a crezut tot timpul în jucătorii lui şi le-a dat încredere. Aceştia sînt fantasticii din meciul cu Steaua Bucureşti, echipă care a crezut pe final de partidă că punctele sînt acontate deja.

Peter Tatai îşi ia rămas bun de la inimoşii suporteri băimăreni
Peter Tatai îşi ia rămas bun de la inimoşii suporteri băimăreni

Bucuria este cu atît mai mult cu cît cele trei puncte obţinute de Minaur s-au petrecut pe final de partidă. Oaspeţii aveau un avantaj de patru goluri (26-30) cu şapte minute înainte de final. Jucătorii campioanei nu s-au mai gîndit la oboseala acumulată şi au dat totul pînă la final. Şi eforturile au fost răsplătite pe măsură. Minaur a egalat la 30 şi, în ultimele trei minute, s-a mers cap la cap. Campionii au condus în ultimul minut cu 32-31, Steaua a egalat în ultimele zece secunde, dar jucătorii băimăreni au repus repede de la centru. Iar în ultimele două secunde Karacic pătrunde în extremă şi este împins, dictîndu-se aruncare de la 7 m. Acelaşi fanstastic Karacic transformă aruncarea cu sînge rece şi produce o bucurie senzaţională în polivalenta băimăreană. O bucurie care ne-a adus aminte tot de un meci cu Steaua, consumat în februarie 2007, cînd Minaur învingea cu 34-33, în urma unei aruncări a lui Vizhbovsky de la 9 m, printre picioarele adversarilor, după expirarea timpului de joc. Dar atunci lucrurile au stat cu totul altfel. Poate, poate că acest inegalabil meci va schimba situaţia de la Minaur în acest ultim ceas şi, în anul ce vine, lucrurile să se aşeze pe făgaşul normal. Speranţa moare ultima!

• Sala polivalentă „Lascăr Pană”. Spectatori, aproximativ 1.700. • Arbitri: Iulian Barbu şi Gabriel Badiu (Cluj-Napoca). Observator FRH: Dorel Dordea (Sibiu). • Aruncări de la 7 m: 9-4 (transformate: 7-3; au ratat: Karacic 2, respectiv Florea). Minute de eliminare: 4-16. • HCM Minaur Baia Mare: Tatai (8 intervenţii), R. Pop (6 intervenţii), Simulescu (o intervenţie) – Karacic 13 (7 din 7 m), Bera 6, Sabou 4, Marta 4, Cristescu 4, Buşecan 2, Mihai. Antrenor: Petru Pop. • Steaua Alexandrion Bucureşti: Matskevich (12 intervenţii, a apărat un 7 m), Dragomir – Georgescu 8, Szoke 6, Johansson 5, Florea 4 (3 din 7 m), Stetsyura 3, Irimescu 2, Cian 2, Grasu 2, Stanciu. Antrenori: Ovidiu Mihăilă şi Gabriel Zamrii.

clas minaur 17decRezultatele etapei 17: CSU Danubius Galaţi – Dinamo Bucureşti 25-35; ACS Energia Târgu Jiu – AHC Potaissa Turda 26-25; AHC Dunărea Călăraşi – CS HC Adrian Petrea Reşiţa 25-26; CSM Ploieşti – CH CSU Politehnica Timişoara 25-25; HC Vaslui – HC Odorhei 27-33; HCM Minaur Baia Mare – Steaua Alexandrion Bucureşti 33-32; CSM Focşani 2007 – CSM Bucureşti 24-29.
Etapa viitoare (joi, 4 februarie 2016): AHC Potaissa Turda – CSM Ploieşti; CH CSU Politehnica Timişoara – HCM Minaur Baia Mare; Steaua Alexandrion Bucureşti – CSM Focşani 2007; CSM Bucureşti – HC Vaslui; HC Odorhei – CSU Danubius Galaţi; Dinamo Bucureşti – AHC Dunărea Călăraşi; CS HC Adrian Petrea Reşiţa – ACS Energia Târgu Jiu.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.