Industria românească a fost … pulverizată

Subzistenţa, brandul României

În România, se produceau 13 milioane de tone de petrol, în 1970. Azi, 6 milioane. Înainte de 1989, produceam 8,5 milioane de tone de motorină, acum doar 2 milioane; 10 milioane de tone de păcură, azi nimic; 500.000 de tone de uleiuri minerale, acum zero. A dispărut sectorul industriei de textile, confecţii, tricotaje (filaturi – inclusiv cea din Baia Mare! – ţesătorii, fabrici de stofă şi postavuri, întreprinderi de pielărie şi încălţăminte, toate concepute într-un sistem integrat). A fost închis sectorul agroalimentar (36 de fabrici de zahăr, fabricile de ulei, de preparate din carne, de lapte şi produse lactate, zeci de fabrici de nutreţuri combinate etc.). Uriaşul combinat de porci din inima Banatului a fost demolat şi reconstruit în ţara vecină! Mineritul a murit! Au fost închise mine, flotaţii – inclusiv cele din bazinul Baia Mare, cu o nejustificată grabă! – exploatări miniere de feroase şi neferoase, de cărbune etc. Cu gazul e o „poveste interesantă”! Nu mai există majoritatea fabricilor din industria lemnului şi mobilei, a cimentului, a lacurilor şi vopselelor, a medicamentelor, din sectorul construcţiilor de maşini. În 1989, infrastructura industrială situa România în primele 10 ţări din Europa: aveam fabricile de metale preţioase, acizi, cupru, aluminiu, platforma de calculatoare Pipera, făcută de francezi; autocamioanele şi autobuzele fabricate la Braşov şi Bucureşti erau patente germane; avioanele Rombac erau cumpărate de la englezi; locomotivele de la Electroputere Craiova erau patent elveţian; la Reşiţa, se fabricau motoare de vapoare după licenţa Renk din Germania; centrala nucleară de la Cernavodă provenea din Canada. România era a treia ţară din lume, după SUA şi Japonia, care fabrica anvelope gigant, pentru autobasculante de peste 110 tone. Doar două ţări din lume făceau şuruburi cu bile: România şi Japonia. În 1985, România producea 14 milioane de tone de oţel; azi, doar 3 milioane. 400.000 tone de aluminiu; azi, mai puţin de jumătate. În 1980, ieşeau pe poarta fabricilor 1.600 de excavatoare, niciunul azi; 71.000 de tractoare, niciunul azi (am construit fabrici de tractoare în Egipt şi Iran, care produc şi acum, în timp ce pe ale noastre ruginesc imense lacăte). În 1984, fabricam 600 de vagoane de pasageri pe an; azi, niciunul; 14.000 de vagoane de marfă pe an; azi, abia 800 (cel puţin 100.000 de vagoane de marfă au fost tăiate şi vândute la fier vechi în ultimii ani). Produceam 144 de nave de tonaje diferite; azi, după cum se ştie, niciuna. Industria sticlăriei e prăbuşită, cea cosmetică (săpun, deodorante, creme) a cam dispărut. La fel industria electronică, electrotehnică, de mecanică fină, optică, automatizări etc. S-au desfiinţat întreprinderile agricole de stat şi cele de mecanizare a agriculturii, staţiunile de cercetări agricole şi, în general, marea majoritate a institutelor de cercetare-proiectare. Baza naţională de soiuri de plante şi rase de animale s-a „evaporat”. Nu mai avem un pachet naţional de seminţe, soiuri, hibrizi, de culturi cerealiere, plante tehnice, legume etc. A fost distrus sistemul de irigaţii (construit prin îndatorarea dureroasă de la Banca Mondială), pentru a cărui plată românii au contribuit zeci de ani. Au fost abandonate programele de combatere a eroziunii solului, de îndiguiri şi desecări, dar şi cele de irigaţii în curs (canalele Siret-Dunăre şi Bucureşti-Dunăre). Şi, din păcate, exemplificarea aiuritoare poate continua! Potrivit raportărilor oficiale, după anul 2000, au fost exportate 50 de milioane de tone de „fier vechi”, „deşe­uri” de cupru, aluminiu şi alte neferoase, în valoare de peste 10 miliarde de euro. S-a exportat lemn brut, în valoare de peste 8 miliarde de euro, şi alte produse brute (cereale, fructe, animale vii etc.) în valoare de alte 5 miliarde de euro! Prelucrarea acestora în România ar fi însemnat crearea a milioane de locuri de muncă! Practic, întreaga economie naţională a fost oferită pe tavă, fără nicio logică. Incredibilă statistică! Dar adevărată, din nefericire! România s-a transformat într-un paradis al multinaţionalelor care controlează industria, agricultura, telecomunicaţiile, transporturile, construcţiile, comerţul, sectorul financiar-bancar etc. şi care îşi promovează doar interesele proprii. Avem libertatea să ne ocupăm de economia şi afacerile de subzistenţă! Brandul nostru de azi. În rest, contăm ca indicativ geo-politic-strategic pe o hartă europeană… (Octavian BUTUZA)