Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Baia Mare, ec. Sorina Pintea (foto), a declarat că anul trecut s-a înregistrat un număr total de 225.363 de consultaţii acordate de medici. Numărul de bolnavi cu internare continuă a fost de 37.491, iar numărul internărilor de zi a bolnavilor în spital a fost de 17.950. S-au înregistrat, de asemenea, 5.634 de consultaţii în ambulatoriul de specialitate (policlinică).
S-a constatat că a crescut şi numărul naşterilor. Astfel, s-au înregistrat cu 270 de naşteri mai mult decât în anii precedenţi. Managerul unităţii spitaliceşti a declarat: „Am avut probleme cu paturile pentru că erau toate ocupate. În general avem probleme cu paturile, pentru că în ultima perioadă se internează din ce în ce mai mulţi bolnavi din judeţele limitrofe: foarte mulţi vin din judeţul Satu Mare, dar şi din Sălaj şi, mai nou, din Bistriţa”.
Secţiile cele mai solicitate: Cardiologia, Hematologia, Urologia, Neurochirurgia
Printre cele mai solicitate secţii din cadrul Spitalului Judeţean Baia Mare sunt Cardiologia, Hematologia, Urologia, Neurochirurgia, dar şi Chirurgia toracică (o creştere însemnată). Ec. Sorina Pintea a subliniat că Spitalul Judeţean este cuprins într-un program finanţat de Banca Mondială pe Terapie Intensivă şi Radioterapie. Serviciul de Radioterapie va fi implementat şi la Baia Mare, fiind printre puţinele centre din ţară (3 centre în total: Bucureşti, Cluj, Baia Mare): „În decurs de şase luni este posibil ca acest vis să devină realitate”, a adăugat managerul spitalului.