Sentinţa nu este pusă în aplicare

0
465

La redacţie a venit Gherghely Chiss (foto) din Săliştea de Sus şi ne-a prezentat sentinţa civilă definitivă şi irevocabilă, prin care trebuie să primească 4 ha de pădure pe Valea Runcului din Săcel şi 4 ha de pădure pe Gruiul Ursului.
Sentinţa este definitivă. Dar de 5 ani suprafaţa nu este pusă în posesie. Judecătorii au impus sancţiune de 20 de lei pe fiecare zi de întîrziere culpabilă în sarcina primarului. Cu toate acestea, primarul din Săliştea şi cel din Dragomireşti nu au pus sentinţa în aplicare, fiind neclare anumite acte.
Iată ce a declarat cetăţeanul: „Sînt nemulţumit că cei din comisiile locale Sălişte şi Dragomireşti, din Comisia judeţeană de fond funciar şi de la Ocolul Sivic Dragomireşti întîrzie de 5-6 ani să mă pună în posesie cu suprafaţa de 8 ha de teren cu vegetaţie forestieră, cu toate că există sentinţă definitivă şi executorie pentru acest teren. Am cheltuit mii de euro pe aceste procese, pentru avocaţi, taxe şi drumuri la instanţe. Acuma sînt dat eu în judecată, pentru că am insistat verbal prea mult şi cei de la primărie mă acuză”.
Cetăţeanul şi-a pierdut cumpătul şi în redacţie, vorbeşte de „mafie”, fără nici o dovadă, decît aceea că este purtat pe drumuri, cu toate că deţine o sentinţă judecătorească. I-am explicat că în aceeaşi situaţie se află mii de maramureşeni, dar desigur acest lu­cru nu l-a convins că membrii comisiilor de fond funciar îşi fac treaba corect şi la timp.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.