Joi, între orele 7 şi 21, în municipiul Baia Mare, poliţiştii Biroului Rutier au constatat o infracţiune şi 43 de contravenţii, 10 dintre acestea fiind aplicate pietonilor, iar 33 conducătorilor auto care nu au acordat prioritate de trecere pietonilor. Valoarea totală a amenzilor aplicate a fost de aproximativ 16.000 lei. Poliţiştii au reţinut, în vederea suspendării, 8 permise de conducere.
În Baia Mare – accidentată pe trecerea pentru pietoni
Joi dimineaţa, în jurul orei 07.50, poliţia a fost sesizată că, la intersecţia bulevardului Bucureşti cu strada Motorului, a avut loc un eveniment rutier soldat cu rănirea unei persoane. Un băimărean, în vârstă de 31 de ani, aflat la volanul unui autoturism, nu a acordat prioritate de trecere şi a surprins şi accidentat o femeie care traversa strada pe trecerea pentru pietoni. Victima, în vârstă de 58 de ani, din Baia Mare, a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, dar nu a rămas internată.
Ambii participanţi la trafic au fost testaţi cu aparatul etilotest şi s-a constatat că nu se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice.
A pierdut controlul şi s-a răsturnat în şanţ
Joi, în jurul orei 14, poliţia a fost sesizată că pe DJ 185 a avut loc un eveniment rutier soldat cu rănirea unei persoane. O femeie, de 50 de ani, care se deplasa cu un autoturism pe direcţia Cavnic – Budeşti, nu a adaptat viteza într-o curbă la stânga, a pierdut controlul direcţiei şi s-a răsturnat în şanţ.
În urma impactului, conducătoarea auto a fost rănită şi transportată la spital unde a rămas internată.
Testarea cu aparatul etilotest a relevat că şoferiţa nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.
În satul Săsar – Trenul Baia Mare – Jibou a lovit un bărbat
Joi, la ora 16.42, poliţia a fost sesizată prin 112 cu privire la faptul că, pe raza localităţii Săsar, o persoană a fost surprinsă şi accidentată de un tren care circula pe relaţia Baia Mare – Jibou. La faţa locului, poliţiştii au găsit cadavrul unui bărbat, care a fost transportat la morga spitalului în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cauzei morţii.
În urma cercetărilor efectuate de către poliţiştii Biroului Transporturi Feroviare Baia Mare, bărbatul decedat a fost identificat. Avea vârsta de 75 de ani şi era domiciliat în Recea.





























