Matematica este una dintre ştiinţele îndrăgite de elevii din Maramureş. Argumentele? Rezultatele obţinute de-a lungul anilor la competiţiile naţionale şi internaţionale, care fac din această ştiinţă vedeta secolului în care trăim.
De vreo 15 ani, graţie prof. univ. dr. Vasile Berinde, preşedintele Societăţii Naţionale de Matematică, Filiala Maramureş, micile genii în matematică participă la unul dintre cele mai cunoscute şi apreciate concursuri americane – American Mathematics Competitions (AMC), al cărui obiectiv principal îl constituie identificarea, recunoaşterea şi recompensarea excelenţei în matematică, nu doar pentru americani, ci pentru elevi din toată lumea.
Recent, la Centrul Universitar Nord din Baia Mare a avut loc premierea elevilor care au participat la AMC 8 şi concursul pentru AMC 10-12. Rezultatele obţinute de elevii maramureşeni sunt şi ele argument că elevii noştri ştiu matematică. Ei au concurat cu alţi aproape 150.000 de elevi din 2.500 de şcoli din lume. Iar dacă 4 maramureşeni s-au clasat între cei mai buni 1% dintre participanţi, alţii printre cei mai buni 5%, reuşind să obţină un loc I, trei locuri II, cinci locuri III, cărora li se adaugă Winner Certificate, Honor Roll of Dist. Certificate, Certificate of Achievement, argumentele vin de la sine.
Să reamintim că la fel ca anul trecut, Colegiul Naţional Gheorghe Şincai a primit School Certificate of Merit, pentru cei mai buni primii trei elevi participanţi la American Mathematics Competitions.
Aşa cum spunea profesorul Vasile Berinde, elevii au dovedit nu doar cunoştinţe matematice, ci şi de limba engleză, subiectele fiind redactate în engleză şi corectate în SUA, de unde au venit premiile şi diplomele. Ei au avut de rezolvat, în doar 40 de minute, 25 de probleme. Adică un minut şi ceva pentru o problemă. Cum vi se pare? Cel mai bun punctaj al maramureşenilor – 23 de puncte – a fost obţinut de Nicolae Moldovan, de la Colegiul Naţional Gheorghe Şincai, din Baia Mare (anul trecut, Nicolae s-a clasat pe locul II).
Locul I – Nicolae Moldovan, Colegiul Naţional Gheorghe Şincai.
Locul II – Paul Becsi, CN Gheorghe Şincai; Călin Pop, Şcoala Nicolae Iorga; Adrian Boroica, CN. Gheorghe Şincai, Baia Mare.
Locul III – Vlad Robu, Şcoala N. Iorga; Ştefan Ţiplea, CN Dragoş Vodă, Sighetu Marmaţiei; Laurenţiu Lazăr, CN Dragoş Vodă, Sighetu Marmaţiei; Iulia Ilieş, CN Gheorghe Şincai, Teodora Ghişe, Liceul de Arte.
Certificate of Achievement: Andreea Dragoş.
Honor Roll of Dist. Certificate: Călin Pop, Paul Becsi, Adrian Boroica, Nicolae Moldovan.
Honor Roll Certificate: Vlad Robu, Ştefan Ţiplea, Laurenţiu Lazăr, Iulia Ilieş, Teodora Ghişe, Andreea Dragoş, Teodora Riglea, Tania Săsăran.
Winner Certificate: Nicolae Moldovan.
Sunt rezultate care atestă, aşa cum spuneau şi profesorul Vasile Berinde, căruia i se datorează participarea Maramureşului la o competiţie americană, şi Gheorghe Maiorescu, inspector de specialitate, că şcoala maramureşeană de matematică are concludente performanţe, iar elevii maramureşeni pot să intre cu succes în elita internaţională.
Până vom afla rezultatele la AMC X-XII, unde punctarea este diferită, să-i felicităm pe gimnazişti şi de ce nu şi pe iniţiatorul competiţiei, care a ştiut să deschidă uşa şi să-i introducă pe micii matematicieni în competiţia matematică internaţională. Am aflat că Titu Andreescu, profesorul de origine română care a părăsit România nemulţumit de politica din domeniul învăţământului, nu mai este organizatorul American Mathematics Competition. I-a luat locul Marc Saul, care nu e străin de şcoala românească de matematică.
Pentru maramureşeni, urmează Tabăra de matematică (6-10 februarie), iar la vară, cei mai buni pot participa la o Tabără de vară organizată de americani la Oxford.